Ceața domină la propriu și la figurat clubul Hermannstadt. Aseară, pe o ceață densă, timp de aproape o repriză, Hermannstadt, revelația primei părți a sezonului, a fost învinsă, pe municipal, de FCSB. Unicul gol a fost marcat de Billel Omrani, în repriza secundă. Partida a început echilibrat, semn că FCH nu s-a temut de valorosul său adversar, însă euforia fotbaliștilor sibieni a început să se diminueze pe măsura trecerii minutelor. Chiar și așa, sibienii au rezistat în fața FCSB-ului și au pierdut la limită, scor 0-1, însă puteau egala la transversala lui Petrescu. Partida s-a jucat într-o atmosferă de meci mare, suporterii lui FCH creând o atmosferă de sărbătoare. Oricum, parcă un meci terminat la egalitate era mai echitabil.
„Ei aveau calitate bună, am alergat mult după minge. Dar chiar și așa, am avut două situații bune, o bară, e bine că nu le-am dat spații. A doua repriză a fost mai bună. Poate meritam un punct, dar ăsta e fotbalul. E clar că nu avem ritm, ne-a fost foarte greu cu o echipă ca FCSB. E cel mai greu an după promovare, am făcut un sezon bun, dar nu e nimic încheiat, sunt multe puncte în joc, pentru fiecare echipă, fiecare meci e o finală. Mai avem 8 meciuri, trebuie să scoatem maxim. Avem un meci etapa viitoare cu o echipă care se bate la campionat”, a spus Marius Maldarasanu, antrenorul lui Hermannstadt.
Ceața la figurat, pentru că FCH nu știe încă dacă își va recupera punctele la TAS, după penalizarea de 9 puncte venită de la FRF. Dacă revin punctele, FCH se va lupta pentru play-off, în caz contrar, se vor bate pentru menținerea în Liga 1. Urmează o nouă partidă, cu o altă pretendentă la titlu, teoretic, CS Universitatea Craiova, în deplasare.