Președintele PNL Sibiu, Adrian Bibu, a anunțat că majoritatea sumelor prevăzute inițial în proiectul de buget al municipiului Sibiu pentru agendele de finanțare a proiectelor au crescut prin intervenția consilierilor liberali.
” Îi felicit pe colegii liberali care își iau munca în Consiliul Local foarte în serios , dar si pe specialiștii din Primăria Sibiu care își înțeleg misiunea. Si care o înțeleg si pe a noastră. Consilierilor noștri li se datorează și sumele aprobate pentru finanțarea agendelor publice, cele mai multe dintre aceste sume fiind majorate față de proiectul de buget inițial. Fie că vorbim despre Agenda de Sănătate sau cea Educațională (inițiate de PNL) , de agendele pentru finanțarea proiectelor cluburilor sportive sau chiar de cea culturală, sumele au fost majorate față de proiectul inițial”- se arată în postarea lui Bibu.
Președintele PNL Sibiu enumeră, de asemenea, obiectivele susținute de liberali in 2023 :
- TREN PERIURBAN – continuarea parteneriatului cu Primăria Sibiu pentru alocarea sumelor necesare primelor faze ale acestui proiect
- Asociație de Dezvoltare Intercomunitară pentru Stațiunea Păltiniș – alături de Consiliul Județean Sibiu și primăriile din zonă
- străpungeri din Zona Industrială Vest (Turda-Calea Șurii Mici- execuția lucrărilor inclusă în bugetul pe 2023; Ogorului – Calea Șurii Mici – PT și execuție incluse în bugetul pe 2023)
- străpungere strada Lemnelor-strada Metalurgiștilor reabilitare Calea Șurii Mici (în 2023 etape care succed contractării DALI realizată în 2022)
- parcare supraterană în cartierul Vasile Aaron-Piață ( proiect în fază de avizare PUZ. Va continuă în 2023 cu următoare etape)
- drum de legătură cartierul Tineretului-Veterani-Calea Șurii Mari ( în 2023 -studiu de prefezabilitate), reabilitare spații fostul Liceu CFR (în 2023 sunt prevăzute sume pentru studii, proiectare și execuție)
- Grădiniță nouă în Gușterița (în 2023 sunt prevăzute sume pentru SF în scopul reabilitării și transformării unui în grădiniță a unui imobil de pe stradă Podului)
- reabilitarea sălilor de sport de la Școala 21 și Colegiul ”Terezianum”
- construcție sală de sport și amenajare terenuri Școala ”Radu Selejan”
- execuție lucrări de extindere (SF în 2022) Colegiul ”Andrei Șaguna”
- modernizarea laboratoarelor școlare, mobilare și dotare cu echipamente IT prin sume din PNRR
- rastel de biciclete la fiecare unitate școlară
- inițierea/continuarea demersurilor pentru amenajarea de facilități pentru sport la Școala Regina Maria, Școala 8 și Școala 25
- realizarea de terenuri multi-sport în Parcul Tineretului și în Stațiunea Păltiniș.