0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Se solicită eliminarea examenului de admitere la liceu

Cele mai citite

Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor au solicitat, miercuri, eliminarea examenului de admitere la liceu, organizat ulterior Evaluării Naţionale, din proiectul de lege privind învăţământul preuniversitar.

„Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor solicită eliminarea examenului de admitere la liceu, organizat ulterior examenului de Evaluare Naţională, din proiectul de lege a învăţământului preuniversitar. (…)

Totodată, Ministerul Educaţiei trebuie să aibă în vedere şi caracterul obligatoriu al învăţământului liceal din România, motiv pentru care procesul de admitere ar trebui să fie unul unitar (repartizare computerizată), bazat pe standarde clare de evaluare, care să se desfăşoare într-un mod non-competitiv.

Admiterea la liceu, în forma în care este prevăzută în proiectul de lege, va aduce după sine o multitudine de probleme, precum diferenţe între elevi, segregare şcolară şi o probabilitate crescută de repartizare inechitabilă în învăţământul liceal”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Naţional al Elevilor.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a prezentat, luni, proiectele de lege ale Educaţiei. Astfel, liceele care doresc examen pot să organizeze concurs de admitere pentru maxim 60% din numărul de locuri.

„Micşorarea procentului numărului locurilor ocupate prin concurs cu siguranţă că nu rezolvă problemele pe care acest tip de admitere le aduce: încurajarea meditaţiilor private, inechitate, limitarea accesului în învăţământul liceal şi nivel de stres ridicat pentru elevi de doar 13-14 ani.

Proiectul de lege prezentat luni se află în fază finală, însă se poate observa că punctele de vedere referitoare la acest subiect ale celor două structuri reprezentative, Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor, nu au fost luate în considerare de către Ministerul Educaţiei”, afirmă sursa citată.

Potrivit aceleiaşi surse, aspectele care reprezintă „un real interes” sunt consilierea profesională constantă oferită elevilor de gimnaziu, în vederea asigurării alegerii adecvate a specializării pentru liceu.

„Admiterea la liceu încă ne lasă cu semne de întrebare cu privire la aplicabilitatea şi consecinţele reale ale sale, mai ales în contextul unei reforme în sistemul de educaţie, ce ar trebui să fie bazată pe principii, valori, evaluare standardizată, standarde clare de evaluare, incluziune şi desegregare şcolară”, se arată în comunicat.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect