Partidele au început calculele politice. Fiecare formaţiune, indiferent că este la Putere sau în Opoziţie, îşi revizuieşte conduita, adaptând –o noii realităţi, aceea că preşedintele ales, Klaus Iohannis, va avea la un moment dat majoritate parlamentară şi, implicit, propriul guvern.
De aceea, în această perioadă printre liderii partidelor se vorbeşte matematică pură. Se fac tatonări, se numără şi se tot numără parlamentarii, fidelii, fugarii, doar-doar, cumva, se încherbează o majoritate de peste 50%.
Apar şi primele anunţuri concrete: retragerea UDMR de la guvernare, începerea muncii în comisiile noului PNL, unde în sfârşit va avea loc armonizarea dintre PNL-işti şi PDL-işti, excluderi într-un PSD, agăţat de guvernare şi preocupat să se reformeze, ale unor foşti „grei” din partid – Geoană, Vanghelie şi Şova, dorinţa partidului lui Tăriceanu de a intra la Guvernare cu proprii miniştri, măcar pentru vreo 2 portofolii şi lista poate continua.
Cu toţii caută să se reinventeze, să îşi valorifice oportunităţile, să îşi joace cât mai bine cărţile pe care le deţin în mână la momentul respectiv. Pentru că Iohannis a ameninţat pe parcursul întreagii campanii cu „ schimbarea” şi a susţinut că nu se va mulţumi doar cu schimbarea jocurilor politice, ci va face tot posibilul să schimbe mentalitatea şi perspectivele românilor. Prin urmare, partidele caută să țină pasul cu noua schimbare de optică a românilor.
Lui Klaus Iohannis nu îi aduce însă niciun beneficiu această aritmetică febrilă practicată intens de partidele politice. Având un capital de încredere care s-a dublat după câştigarea celui de-al doilea tur de scrutin, depăşind cota de 60%, preşedintele ales trebuie să se sustragă din tentaculele mai mult sau mai puţin veninoase aruncate de caracatița clasă politică. În sensul că românii îşi doresc ca omul pe care l-au votat ca să îi reprezinte, trebuie să fie mai mult ca ei, şi mai puţin ca politicienii, cu care poporul nu prea se mai identifică de multă vreme.
Românii îşi doresc ca „schimbarea” să plece chiar de la primul om în stat şi nimic nu i-ar dezamăgi mai tare decât vederea unui preşedinte implicat în aranjamente meschine, predispus la compromisuri cu politicieni traseişti hămesiți de putere .
Publicitate
