În Evanghelia de astăzi se spune: „Cine va voi să-și mântuiască sufletul, și-l va pierde” (Marcu 8, 35). Oare cum să înțelegem aceste cuvinte, noi, cei care vrem să ne mântuim sufletul? Putem ajunge astfel la pierzanie?
Înțelesul vine din aceea că versetul se referă la o falsă „mântuire” a sufletului, adică la una egoistă, pentru sine, pentru viața de aici, pentru istorie, iar nu pentru rai.
Din păcate, unii recurg la credință numai când au necazuri, în ideea de a-și „mântui” sufletul din încercări. Alții, pentru a-și justifica slava lor deșartă. Dar aceasta este o formă de „credință” interesată, egoistă, nu mântuitoare, ci pierzătoare de suflet.
Or, crezul nostru este dobândirea vieții veșnice cu Hristos, indiferent de suferințele prin care trecem. Ba mai mult, cine își „pierde” sufletul pentru Evanghelie, renunțând la plăcerile lumii, la lingușelile măririi, răbdând cu demnitate necazurile, acela se va mântui.
Mântuirea înseamnă ofrandă, înseamnă răbdare și sacrificiu, cu alte cuvinte înseamnă Cruce. Așa spun și celelalte versete ale pericopei: „Cel ce vrea să vină după Mine, să-și ia Crucea sa și să-Mi urmeze Mie… Căci cine-și va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-l va mântui”.
În baza acestor cuvinte, versetul de la început s-ar putea reformula astfel: Cine va voi să-și mântuiască sufletul fără Cruce, și-l va pierde! Acum înțelegem corect versetul. Crucea este calea mântuirii noastre.
Spune un proverb românesc interesant: „Decât cu un prost la câștig, mai bine cu un deștept la pierdere”. De ce? Pentru că profitul între neghiobi duce la pagubă, dar paguba printre deștepți se transformă în profit. Contează enorm de mult la cine ne raportăm.
Aceasta este înțelepciunea Crucii: decât cu păcatul la „câștig”, mai bine cu Crucea, la „pierdere”. Fiindcă „pierderea” sufletului pentru Crucea lui Hristos duce la cel mai mare câștig. Raportat la El, nu la cele de aici.
