Povestea a început acum un an. Vasile Adrian Vizitiu, un munte de om, cu un preaplin de suflet, cât o seară aburindă a zori de vecernii, ajungea în Sfântul Munte (Athos). Venise aici la îndemnul Părintelui Marian Bota din Sibiu, căruia îi trebăluise – constructor fiind de meserie, și mai ales de vocație – câte ceva pe la casă. De altfel, de 25 de ani, Vasile Vizitiu cam asta face: construiește. O vreme, pentru românii de prin jurul Sibiului, apoi pentru cine cum avea nevoie printre străini, în special pe cele meleaguri nemțești. Revenit acasă, și-a ostoit dorul și priceperea tot pentru / printre ai săi, construind în continuare și împărțind bucurie. Însă odată ajuns în acea călătorie inițiatică în Sfântul Munte, și-a găsit o nouă menire: aceea de a construi lăcașuri de odihnă vremelnică pentru pelerinii de pe culmea athonului.
Când Dumnezeu oprește ploaia pentru oameni
Era în iunie, anul ce abia trecu. Împreună cu Pr. Marian și încă doi prieteni, pășea pentru prima oară pe cărările Schitului Lacu. Destinația: Chilia Izvorul Tămăduirii. I-au întâmpinat părinții Epifanie și Dimitrie, nevoitorii de aici. După ce și-au tras nițel sufletul, au cerut ceva de lucru, să fie și ei de folos, după puterile lor. Au tocat cânepă pentru fresca viitoarei biserici, au ajutat la gospodărie, au fost, pentru patru zile, parte din tot ceea ce se întâmplă aici. Singura problemă nerezolvată era cea a cazării. Fiind o chilie la început de drum, preocuparea prioritară a părinților de aici era, cum altfel, decât cea de rugăciune și mijlocire la Maica Domnului pentru lume și pentru fiecare pelerin în parte. Turiștii noștri s-au oferit să construiască ei spații de cazare pentru cei care vor ajunge de acum aici. ”Am venit în țară și am început să căutăm voluntari, ne istorisește Adrian Vizitiu. Ne-am adunat 13 persoane. Noi 4 și încă 9. Era în septembrie, anul trecut. Am ajuns acolo și am făcut primul nivel. Fundație, zidărie, scară, placă, în 4 zile. Materialele au fost donate de un sponsor, o doamnă de la Brașov, pe care nu o cunoaște nimeni, nici măcar ei. În 25 ianuarie am plecat iar. Am prins o vreme extrem de rea și am lucrat așa, pe ploaie. Am făcut și mansarda, camerele și acoperișul”. Din această expediție păstrează un moment cu totul special: ”Eram terminat psihic. Îmi venea să și plâng. Eram la mănăstirea Sf. Anton. Și părintele de acolo mi-a dat un metanier și mi-a spus: Asta ți-o dau cadou. Și când ai nevoie de Maica Domnului, folosește metania și spune-i dorința ta. Ploua întruna. Eram disperat! Venea vineri și noi nu am pus acoperișul. Niciun lemn nu am pus pe acoperiș! Erau numai centurile. Dimineața mă duc sus, bag mâna la centură, betonul nu era întărit… Nu puteam pune grinzile la tavan, nu puteam face nimic! În acea zi nu am muncit nimic. A plouat toată ziua. Și am eu un loc acolo, pe care l-am botezat Titanic; o balustradă de fier, ascuțită, așa, și jos e râpă. M-am pus acolo și am început să mă rog la Maica Sfântă. Și a doua zi, am făcut tot acoperișul! Într-o zi, tot! 100 de metri pătrați. Cu folia pe el! Și după ce am terminat de pus ultima folie, a început ploaia! Maica Domnului e întotdeauna cu noi”, e concluzia lui Adrian.
Săptămâna aceasta, au plecat iar
Sâmbăta aceasta, au plecat din nou, cu un grup de 14 voluntari, să continue lucrările. Și aceasta, după ce ultima dată au fost 24 inși, toți voluntari sibieni. ”În 12 iulie e sfințirea, adaugă Adrian Vasile Vizitiu. Și totul trebuie să fie la cheie. Sâmbătă e plecarea, în 18. Și stăm până în 25 martie. Ajungem duminică, și sâmbătă coboarâm. Mergem să ne continuăm treaba, să tencuim, să punem tavanele, să turnăm șapele…”
De fiecare dată, Vasile Adrian Vizitiu și ai lui nu doar că pun mână de la mână să își organizeze transportul în Athos, dar își iau cu ei, de acasă, și sculele necesare lucrului, alimente pe care să le dăruiască părinților de aici, materiale de construcții ce se mai ivesc drept nevoi și altele ca acestea. Mai mult, unul din candelabrele viitoarei biserici e donat tot de un sibian din acest grup. ”E o experiență frumoasă cu Sf. Munte, continuă Adrian. Cu uneltele stăm cel mai prost, pentru că se strică cel mai adesea. Au și ei scule acolo, dar pe ale noastre știm să le mânuim altfel. Însă sincer să vă spun, habar nu am cum trece timpul dintre luni și sâmbătă și cum, la capătul acestor zile, tot lucrul propus e gata!”
Athosul de acasă
După ce vor termina lucrul început la Izvorul Tămăduirii, constructorii sibieni sunt deja ”amanetați” pentru o altă lucrare, la o altă chilie vecină, tot pentru un lăcaș de cazare a credincioșilor. Căsătorit, tată a doi copii (dintre care cel mare îl însoțește și ajută în Sf. Munte), Vasile Adrian Vizitiu reușește să gestioneze cu bună măsură latura aceasta a sa de binefăcător cu îndatoririle pentru familie. Ba, mai mult, de când face asta, toate celelalte s-au așezat frumos în viața lui. Și a mai descoperit ceva în el. ”De un an, de când merg în Sf. Munte, am început să ajut și copii bolnavi. Acum ajut doi copii, unul din ei cu 4 diagnostice, care nu poate să meargă, nu poate vorbi. Părinții și-au vândut apartamentul, ca să poată ajuta copilul. Și încerc să ajut cum și cu ce pot”. A găsit o asociație prin care derulează aceste proiecte și încearcă să aline, pe măsura sa, durerea din jur.
În aceste zile, constructorii sibieni sunt în Athos. Ei zidesc lăcașuri între pământ și cer. Vor termina în curând această lucrare. Și vor începe alta… Și vor înmulți binele. Și poate că vor face o lume mai bună și pentru noi.
De aceea, cei care doresc să sprijine acțiunile lor, o pot face donând în contul:
Cristina Vizitiu
IBAN: RO17 BRDE 330S V751 6233 3300, deschis la BRD, cod SWIFT: BRDEROBU, cu mențiunea: ”Pentru Athos”.
