CSM respinge proiectul de salarizare al Guvernului Bolojan și cere excluderea magistraților din lege

Cele mai citite

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis Ministerului Justiției observațiile sale privind proiectul noii legi a salarizării unitare, inițiat de Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan. Instituția susține că actul normativ conține prevederi neconstituționale și afectează independența justiției.

După Înalta Curte de Casație și Justiție, și Consiliul Superior al Magistraturii a trimis Ministerului Justiției punctul de vedere oficial asupra Proiectului de Lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În documentul transmis, CSM critică dur includerea judecătorilor și procurorilor în noua lege a salarizării și avertizează că proiectul încalcă atât prevederi constituționale, cât și legislația în vigoare privind statutul magistraților, relatează Mediafax.

Principalele obiecții formulate de CSM

Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, proiectul de lege prezintă mai multe vicii de neconstituționalitate:

Publicitate
  • Guvernul interimar ar fi inițiat proiectul cu încălcarea dispozițiilor constituționale și legale referitoare la competențele unui executiv aflat în această situație;
  • Includerea magistraților în lege contravine prevederilor Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care stabilește că salarizarea acestora trebuie reglementată printr-o lege specială;
  • Independența justiției presupune existența unor garanții financiare stabile și adecvate pentru judecători și procurori;
  • Proiectul ignoră standardele internaționale și jurisprudența Curții Constituționale referitoare la independența financiară a magistraților;
  • Prevederile privind „diferența salarială tranzitorie” sunt considerate neclare, imprevizibile și contrare cerințelor constituționale privind calitatea legii.

CSM: Salarizarea magistraților trebuie reglementată prin lege specială

Reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii susțin că actuala formă a proiectului de salarizare este incompatibilă cu prevederile Constituției și cu statutul judecătorilor și procurorilor.

CSM consideră că singura soluție legislativă conformă cadrului normativ actual este menținerea unui regim distinct de salarizare pentru magistrați, stabilit prin lege specială și construit cu respectarea principiului independenței justiției.

Instituția avertizează că promovarea proiectului în forma actuală ar putea genera probleme de constituționalitate și ar afecta echilibrul dintre puterile statului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Ziua Copilului în bazinul de înot

112 mici campioni au celebrat Ziua Copilului în bazinul de înotEnergia, entuziasmul și spiritul de echipă au fost cuvintele...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect