Am primit deunăzi un mesaj de la o prietenă. Mi-a tăiat răsuflarea. Era o lecţie! Trebuie să ajungă la oameni aşa cum a venit, curat, direct, o felie de viaţă – mi-am zis. Am cerut acceptul să-l las să curgă de la inimă la inimă. Aşa l-am primit, aşa vă invit să-l primiţi şi domniile voastre.
„Ştii cum sunt zilele în care doreşti să faci cuiva o surpriză şi de fapt tu eşti surpriza! Şi te trezeşti într-o conjunctură atât de stingheră, încât realizezi că singurul maestru de ceremonii a fost doar Dumnezeu, iar tu, cel care s-a dorit păpuşar, nu ai fost decât un căpeţel de sfoară, nici măcar păpuşa.
Pe 1 Martie am vrut ă depăşesc o limită, o graniţă a ruşinii mele, a mărginirilor mele. Doar cu un viraj uşor la dreapta am parcat lângă o fată care practica prostituţia pe drumul naţional. S-a întors cu spatele la mine, ruşinată, iar eu am lăsat capul în jos, la fel de stingheră. Între noi două un geam, cel de la portieră. M-a năpădit deodată un amalgam de sentimente. Ruşine, jena cruntă faţă de judecăţile exprimate de mine în timp, de indiferenţa manifestă arătată sutelor de fete de pe marginea drumului… Fericirea de pe chipul ei când a primit mărţişorul pe care i l-am întins şi ochii atât de negri m-au făcut să cobor, să mă duc la ea cu intenţia de a o cuprinde în braţe, dar m-au podidit lacrimile. Eu eram cea strânsă în braţe, cu tot dragul, drag cald pe care l-am simţit la pieptul ei când mi-a spus: ”Of, mamă!”
Azi m-am întors în parcarea cu pietriş, m-a invitat la ea acasă, i-am cunocut fetiţa şi cămăruţa cu geamuri din carton. Fata aceasta, Alina, ea e flacăra unei lumânări în întuneric, de care-mi vorbeai. Arde atât de cald, de blând, de moale, de împăcat. O lumânare care de mâine va sta pe aceeaşi bancă, în aceeaşi parcare de peco părărsit. O fată îmbrăcată cu hainele mele, încălţată cu ghetele mele, dată cu deodorantul, cu rujul, cu săpunul, cu toate de-ale mele. I-am dat şi lenjerie curată, parfum pentru meseria ei. Poate că e straniu. Am vrut să-i dăruiesc puţină iubire şi m-am trezit copleşită de iubirea pe care o purta cuibărită în ea. Intenţionasem să-i dau o sticluţă cu mir, dar nu ştia ce reprezintă. A crezut că este parfum şi mi-a promis că îl va folosi în fiecare zi, ca să-şi aducă aminte de mine. Am vrut să-i dau o carte de rugăciuni şi mi-a spus că nu este botezată, nu este creştină şi nu ştie ce înseamnă aceasta, adică ortodoxia, dar a luat cu sfinţenie în mâini cărticica aceea. Nu ştia să citească… I-am dus într-o sticlă apă sfinţită, aghiasmă şi a băut-o cu o sete şi cu un nesaţ, de m-a redus la tăcere. Am întrebat-o dacă ştie vreo rugăciune, Îngeraşul, Tatăl nostru şi mi-a răspuns: „Nu, mamă, dar mă înveţi tu când vii, că eu nu ştiu carte.” Şi fiecare vorbă curată a ei se înfiera în dogma mea şi rupea zăgazurile adevărului. „Până data viitoare să spui Doamne ajută!” Şi ea murmura Doamne ajută!
Am plecat cu un gând. Sfinţenia sufletului, puritatea au multe feţe şi doar prin cei rătăciţi am şansa mântuirii, doar prin ei Îl pot cunoaşte pe Dumnezeu. Sunt multe femei care nu ştiu rugăciuni, nici mantre, nici Îngeraşul, nici cine este Tatăl nostru. Ca ea, cea care rostea toate acestea cu căldură, cu linişte, cu dragoste şi cu acceptare… Femeia prostituată, care de mâine dimineaţă este din nou unde îi e locul, mai bună decât mine, mai caldă, mai smerită, mai răbdătoare cu viaţa, mai aşternută în drumul ei şi care îşi va duce crucea mai departe fără a judeca pe nimeni, pentru că în lumea ei interioară nu exită bine şi rău, nu există frumos şi urât, totul este doar iubire cuibărită în adâncuri.
Simt că îmi este deja dor de Alina, că are cu mult mai mult din tot ceea ce am eu şi este atât de mare cu atât de puţin! Fata căreia i-am sărutat obrajii aspriţi de vânt şi ploaie şi faţă de care am simţit o teribilă ruşine. Ruşinea faţă de Dumnezeu.”
