Municipalitatea medieșeană și Consiliul Local continuă repartizarea terenurilor pentru tinerii care doresc să își construiască locuințe proprietate personală.
Patru loturi de teren vor fi repartizate unor tineri pentru construcția de locuințe. Consilierii locali din Mediaș vor discuta la ședința lunii martie atribuirea celor 4 terenuri situate în satul aparținător al municipiului, Ighișu Nou.
Potrivit legii, persoanele care vor primi respectivele terenuri trebuie să știe că la depunerea cererii pentru eliberarea autorizației de construcție, trebuie să facă dovada că dețin o sumă egală cu 50% din valoarea imobilului, stabilită în devizul general.
De asemenea, cei care primesc terenurile trebuie să finalizeze construcția locuinței în termen de doi ani de la data eliberării autorizației de construcție.
FOTO: Arhivă