Trei tineri din Mediaș vor primi terenuri pentru construcția de locuințe

Cele mai citite

Municipalitatea medieșeană continuă repartizarea terenurilor pentru tinerii care doresc să își construiască locuințe proprietate personală.

La ședința Consiliului Local Mediaș aferentă lunii iulie, aleșii locali din municipiul Mediaș vor discuta proiectul de hotărâre privind atribuirea a trei suprafețe de teren pentru trei tineri care au depus cereri în acest sens în vederea construirii unei locuințe proprietate personală.
Potrivit legii, persoanele care vor primi respectivele terenuri trebuie să știe că la depunerea cererii pentru eliberarea autorizației de construcție, trebuie să facă dovada că dețin o sumă egală cu 50% din valoarea imobilului, stabilită în devizul general. De asemenea, cei care primesc terenurile trebuie să finalizeze construcția locuinței în termen de doi ani de la data eliberării autorizației de construcție.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Minunea înmulțirii pâinilor și peștilor, explicată prin matematică: teoria Banach-Tarski și perspectiva unui profesor român din SUA

Minunea biblică a înmulțirii celor cinci pâini și doi pești, menționată în toate cele patru Evanghelii, continuă să stârnească...

Știri pe același subiect