La finele săptămânii trecute, polițiștii din Cisnădie au fost nevoiți să urmărească un șofer care nu a oprit la semnalele lor.
Polițiștii din Cisnădie au efectuat semnalul regulamentar de oprire, pe strada Grigore Ionescu din oraș, unui autoturism ce se deplasa sinuos, însă la vederea semnalelor acustice și luminoase, șoferul a intrat pe o altă stradă.
Tânărul, în vârstă de 25 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,57 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Tânărul are acum dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.