14.1 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Purtătorul de cuvânt al Guvernului este sibian

Cele mai citite

Jurnalistul Dan Suciu, noul purtător de cuvânt al Guvernului, are un mare avantaj, consideră premierul Răzvan Ungureanu. „Are un avantaj din start, este sibian, vorbitor de limbă germană şi intră într-o matrice de prezenţă intelectualăˮ, a declarat marţi premierul pentru Agerpress. Noul purtător de cuvânt al Guvernului este cunoscut şi pentru procesul intentat Executivului, împreună cu mai mulţi artişti şi creatori, în cazul stabilirii retroactive a TVA-ului. „Sunt într-un proces cu Guvernul, Ministerul de Finanţe şi ANAF. Consider că este o situaţie inedită că am acest proces. Sper să-l cştigăm şi să vă prezint apoi cu plăcere aici concluziile care rezultă în urma eventualelor modificări legislative. Merg prea departe, am făcut o glumă. Merg în continuare.”, a declarat Suciu. Acesta susţine şi că nu este „avocat pledant al deciziilor Guvernului în instanţă”. Întrebat dacă este de părere că Executivul a greşit în cazul pe care el îl susţine în instanţă, Dan Suciu a răspuns: ,,Hotărârea de Guvern pe care eu o contest este din 2004, despre ce Guvern vorbim? Sunt nişte ordine din 2006 şi 2010, despre ce guverne vorbim? Există o continuitate juridică a Guvernului, nimeni nu o neagă, dar cred că mulţi dintre noi au avut, la un moment dat, divergenţe cu angajatorul. La mine întâmplător s-a creat această situaţie, nu în timp ce lucram aici, ci în altă parteˮ. Dan Suciu a fost redactor-şef al postului TV Money Channel şi realizatorul emisiunilor „60 de minute” şi „Lumea în mişcare”. ªi-a început cariera în presa scrisă în 1994. A fost redactor şi redactor-şef al săptămânalului „Privireaˮ, specializat în economie începând din 2000, redactor-şef la revista „Banii Noştriˮ până în 2005, apoi a lucrat la săptămânalul „Prezentˮ. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, un master în Politici Publice şi face un doctorat în Economie. (I.M.)

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: PSD a votat aproape 100% împotriva lui Bolojan. Premierul are 3 zile SĂ PLECE de la șefia Guvernului

Consultarea internă din PSD privind retragerea sprijinului politic acordat premierului Ilie Bolojan s-a încheiat: social-democrații au votat prin SMS...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect