4.1 C
Sibiu
duminică, noiembrie 24, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

FOTO: Sute de amenzi pentru viteză într-o acțiune uriașă a polițiștilor pe toate drumurile din Sibiu

Cele mai citite

Miercuri, între orele 14-20, pe raza județului Sibiu s-a desfășurat o amplă acțiune a polițiștilor rutieri, pe toate categoriile de drumuri.

Sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, la acțiune au luat parte polițiști rutieri și de ordine publică sibieni, sprijiniți de către polițiști rutieri din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu-Vâlcea – Deva și din cadrul inspectoratelor de poliție județene Alba, Mureș, Brașov, Argeș, Vâlcea, Gorj și Hunedoara.

Peste 750 de autovehicule au fost controlate, ocazie cu care s-au constatat 3 infracțiuni la regimul rutier și s-au aplicat 670 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe, 360, pentru conducere cu viteză peste limita legală.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost reținute 35 de permise de conducere, dintre care 23 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 4 pentru neacordare prioritate pietonilor, două pentru neacordare prioritate vehiculelor, două pentru conducere sub influența alcoolului și 4 pentru alte abateri.

De asemenea, au fost retrase 37 de certificate de înmatriculare.

În jurul orei 16,15, pe raza localității Blăjel, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 19 ani.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 1,05 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, însă șoferul a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 19, pe Drumul Județean 142J, în localitatea Șeica Mică, polițiștii rutieri au depistat un localnic în vârstă de 28 de ani în timp ce conducea fără a avea acest drept, mopedul neînregistrat.

Având în vedere cele constatate, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Prezență uriașă la vot într-o secție: 328%. În Păltiniș prezența este de 210,52%

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale a depășit pragul de 100%, duminică, la ora 17.00, într-un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect