Tips&tricks pentru a alege colțarul pentru living

0
68

Te-ai mutat recent sau îți propui să redecorezi? Dacă un colțar pentru living este deja pe lista ta, dar nu știi exact cum să îl alegi, te ajutăm cu sfaturi esențiale.

Este important să acorzi o atenție deosebită selectării pieselor de mobilier destinate odihnei sau relaxării deoarece nu le schimbi prea des și sunt destul de masive, deci greu de mutat prea des. Unii preferă să se relaxeze în canapele sau în fotolii suspendate, iar alții optează mai degrabă pentru colțare. Dacă faci parte din ultima categorie, informațiile pe care le vei descoperi mai jos sunt pentru tine.

  1. Calitatea colțarului

Cel mai important criteriu de care te sfătuim să ții cont înainte de a achiziționa viitorul tău colțar pentru living este cel al calității. Este o piesă de mobilier care va fi destul de utilizată de către tine, membrii familiei sau invitați, așa că este firesc să îți dorești să fie rezistentă. Astfel, recomandarea noastră este să alegi un colțar care este dotat cu o structură din fier sau din lemn de esență tare. Evită PAL-ul pentru că nu va trece testul timpului. De asemenea, părțile componente ale acestuia trebuie să fie asigurate de șuruburi, iar nu lipite.

În ceea ce privește materialul tapițeriei, ai de ales între piele, fibre natuale și sintetice. Cele din fibre sintetice sunt cele mai puțin recomandate deoarece nu lasă pielea să respire, însă se curăță mai ușor, iar dacă ai copii mici s-ar putea ca aceste modele să fie mai potrivite pentru tine, datorită îngrjirii rapide. Tapițeriile confecționate din materiale naturale sunt mai calitative, mai rezistente, însă se curăță ceva mai greu. În fine, tapițeriile din piele naturală sau ecologică sunt cele mai de durată, oferă eleganță și se întrețin destul de facil, însă trebuie să ai grijă să nu existe în apropiere surse de căldură sau de lumină pentru că șansele ca pielea să fie deteriorată sunt ridicate. De asemenea, ideal ar fi să folosești cuverturi pentru că pielea se poate zgâria foarte ușor.

  • Funcționalitatea colțarului

Al doilea cel mai important aspect este acela al funcționalității colțarului tău pentru living. Stabilește care va fi activitatea principală pentru care îl vei folosi, dar și frecvența: îl vei folosi zilnic sau doar în weekend-uri sau în momentele în care vei avea musafiri care vor rămâne peste noapte? îl vei folosi pentru dormit sau pentru relaxare? În funcție de răspunsurile tale, vei putea decide cu ușurință dacă este cazul să achiziționezi un colțar fix sau unul extensibil, care are și funcție de pat.

  • Spațiul

Ține cont și de dimensiunile camerei tale, înainte de a face alegerea. Dacă te bucuri de un living mare, nu vei avea probleme în a alege un colțar de dimensiuni extinse, cele mai recomandate fiind colțarele în forma literei U. În cazul în care spațiul este o problemă pentru tine, va fi nevoie să te orientezi către un model mai mic, de preferat în forma literei L, colțare cu picioare înalte și eventual care să nu aibă brațe laterale.

  • Stilul

Nu în ultimul rând, atenția trebuie să îți fie îndreptată și către stilul viitorului tău colțar. Ai de ales între sute de modele, însă ele se încadrează în câteva categorii principale: colțare pentru living clasice, moderne și în stil scandinav.

Cele clasice sunt potrivite pentru tine dacă ești adeptul stilului elegant. Le recunoști după formele ovale, setul de perne decorative și matlasările adânci ale spătarului și șezutului. Dacă ne referim la cele moderne, acestea pot avea culori îndrăznețe, texturi deosebite și chiar lumini LED. Tot în categoria aceasta intră și colțarele minimaliste, al căror design este bazat pe reproducerea formelor geometrice. În fine, colțarele care sunt specifice stilului scandinav sunt ușor recognoscibile datorită picioarelor înalte, din lemn sau din materiale care îl imită, ceea ce oferă o anumită suplețe piesei de mobilier.

Atunci când alegi modelul colțarului tău cel mai important criteriu de care te sfătuim să ții cont este acela al armonizării: optează pentru un colțar care se integrează estetic în stilul livingului tău.

Îți urăm relaxare plăcută!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.