16.2 C
Sibiu
marți, iulie 23, 2024

Creditarea ipotecară în scădere. Aflaţi cum stă Sibiul

Publicitate

Cele mai citite

Locuinţele din marile oraşe din România au continuat să se scumpească în acest an, iar creditarea ipotecară a scăzut şi nu a mai asigurat suport pentru tranzacţii, potrivit consultanţilor din domeniul financiar.

„Îmbunătăţirea accelerată a accesibilităţii locuinţelor în marile oraşe s-a produs atât pe fondul avansului salariilor de 3 ori mai rapid decât al preţurilor medii la locuinţe, cât şi al scăderii accentuate a vânzărilor de unităţi, în special pe segmentul de locuinţe noi, pe fondul prudenţei şi al scăderii disponibilităţii cumpărătorilor de a accepta nivelurile de preţ prea ridicate afişate de dezvoltatorii imobiliari, prinşi în capcana creşterilor semnificative a costurilor în construcţii, coroborat cu creşterea costurilor cu dobânzile”, susţin aceştia. Kiwi Finance a încheiat anul 2022 cu un nivel-record de credite intermediate, în valoare de 400 milioane de euro, în creştere cu 15%, de aproape cinci ori mai rapid decât creditarea populaţiei per ansamblul sistemului bancar, în condiţiile unor afaceri de circa 45 milioane lei. Din totalul creditelor intermediate de Kiwi Finance, 91% sunt împrumuturi ipotecare, iar 9% credite de consum, informează Agerpres.ro.

Intervenţia BNR Conform analizei de specialitate, în ceea ce priveşte primul semestru din 2023, volumul de credite intermediate de Kiwi Finance a fost de 800 milioane lei, în scădere cu 15% faţă de intervalul precedent şi cu 19% comparativ cu perioada similară din urmă cu un an. Statisticile Băncii Naţionale a României (BNR) arată că nivelul creditelor noi acordate populaţiei de sistemul bancar a avansat uşor în primele cinci luni din 2023, cu 1,7%, de la un echivalent de 20 miliarde lei la 21 miliarde lei. „Numai că statistica BNR pare că maschează o scădere puternică a creditelor cu adevărat noi, întrucât acest volum de credite ‘noi’ afişat de BNR înglobează şi refinanţările/reclasificările de credite, care au o pondere importantă, mai ales în contextul schimbărilor ROBOR cu IRCC la care au apelat foarte mulţi împrumutaţi. Într-un raport publicat recent, BNR precizează că în primul trimestru din 2023 volumul creditelor ipotecare noi a scăzut cu 50% faţă de primul trimestru din 2021, ceea ce înseamnă că aceste operaţiuni să fi fost înregistrate la volumul total de credite ‘noi’ şi să fi depăşit chiar volumul de credite cu adevărat noi. Totodată, nemaiavând suportul creditării, statistica ANCPI arată că, în primele 6 luni din 2023, numărul tranzacţiilor cu unităţi individuale (apartamente) a scăzut cu 22% faţă de perioada similară de anul trecut (S1 2022), până la 66.497, şi cu 26,1% faţă de semestrul anterior (S2 2022)”, notează experţii Kiwi Finance. Potrivit sursei citate, la finele primului semestru din 2023, Indexul imobiliar Kiwi Finance pentru apartamente şi case a ajuns la valoarea de 1.483 euro/mp, în urcare cu 5,5% faţă de valoarea de la finele trimestrului al treilea din 2022 (1.406 euro/mp), fiind singurul indice imobiliar din întreaga piaţă bazat strict pe valoarea tranzacţiilor, nu pe anunţuri. În paralel, salariul mediu net la nivel naţional a avansat cu 15,5%, până la 4.543 lei (915 euro) în mai 2023, de la 3.933 lei (800 de euro) în iulie 2022.

Cât e de accesibil Sibiul la accesarea locuințelor

În ceea ce priveşte gradul de accesibilitate al locuinţelor, Capitala a fost depăşită în premieră de Timişoara, unde indicele de accesibilitate s-a îmbunătăţit până la 1,30, ambele valori constituind recorduri. În top, Bucureşti are un indice de 1,38, în timp ce Sibiu şi Ilfov înregistrează valori de 1,41, respectiv 1,48. Pe locurile următoare se află Braşov (1,61) şi Cluj-Napoca (1,69). Raportat la ultimele luni, preţurile medii la apartamente au explodat în Ilfov şi Cluj-Napoca, cu majorări de 24,3%, până la 1.569 euro/mp, respectiv cu 17,5%, până la 1.963 euro/mp. La polul opus, cu cele mai mici preţuri medii la apartamente în raport cu salariile, se află Timişoara (1.376 euro/mp) şi Bucureşti(1.683 euro/mp). Oraşele care aveau cele mai puţin accesibile apartamente în urmă cu nouă luni, Constanţa şi Oradea, sunt cele care acum au înregistrat singurele scăderi la nivelul preţurilor medii, cu 4,1%, până la 1.518 euro/mp, respectiv cu 6,8%, până la 1.331 euro/mp, se menţionează în Indexul Kiwi Finance.

Publicitate

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Profesorii sibieni susțin, miercuri, examenul de Definitivat

261 de candidați din județul Sibiu susțin, miercuri, examenul de definitivat la centrul de examen este la Liceul Teoretic...

Știri pe același subiect