Tentativă de spargere la un magazin din incinta Shopping Park Mediaș, un perete din tablă fiind tăiat de autor sau autori.
Una sau mai multe persoane necunoscute au încercat în noaptea de miercuri spre joi, să pătrundă în incinta unui magazin situat pe platforma Shopping Park Mediaș.
Autorul sau autorii au încercat să intre prin spate, prin tăierea unui perete de tablă, prin zona de aprovizionare a magazinului, însă nu au reușit acest lucru.
Polițiștii medieșeni au demarat o anchetă penală în acest caz.
„În noaptea de 26/27 iulie, persoane necunoscute ar fi încercat să pătrundă în interiorul unei societăți comerciale de pe raza municipiului Mediaș prin secționarea unui perete al imobilului în care funcționează societatea.
În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat”, a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.