Vreme la extreme în următoarele două săptămâni. Cum vor fi temperaturile în Transilvania

spot_img
Cele mai citite

Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimarea evoluției valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 31 iulie – 13 august.

În perioada 3 – 6 august, în Transilvania, vremea va fi călduroasă, local chiar caniculară (cu precădere pe 4 august), cu valori medii de 32-35 de grade ziua și 15-18 grade noaptea (ușor mai mici în zonele depresionare).

În restul perioadei de referință, temperaturile vor fi mult mai ponderate, cu maxime de 24-28 de grade și minime de 12-16 grade, fiind posibile valori (atât maxime, cât și minime) chiar mai coborâte în intervalul 7-8 august.

Va ploua local în primele zile și spre finalul intervalului, iar în perioada 7 – 8 august instabilitatea atmosferică se va accentua, iar fenomenele asociate acesteia vor fi frecvente și intense, astfel că local regimul pluviometric va fi excendentar.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Cinci marinari, de pe nava avariată în Marea Neagră, transportați la spital. Opt persoane sunt dispărute

Cinci membri ai echipajului unei nave comerciale avariate în Marea Neagră au fost transportați la spital, după un incident...

Știri pe același subiect