Fawzia Rehejeh este siriancă, venită să trăiască în Sibiu în urmă cu șapte ani. A reușit să facă studii universitare aici, să învețe limba, să se integreze. În 2021 a înființat Centrul Cultural Arab, pentru a ajuta și alți emigranți în procesul adaptării în țara noastră.
De anul trecut, Fawzia Rehejeh organizează Festivalul Culturii Arabe. E convinsă că astfel va reuși să arate publicului mai multe despre lumea din care vine. Și să treacă de anumite prejudecăți. Am discutat cu ea chiar în timpul acestui Festival, deși era extrem de prinsă de îndatoririle de organizator.
Povestește-ne despre tine. Sunt multe persoane care nu te cunosc în Sibiu sau nu au auzit despre proiectele tale.
Mă numesc Fawzia Rehejeh. Fawzia înseamnă ”victorie” în arabă. Tata este sirian, mama este româncă. Ei s-au cunoscut în Timișoara, unde tata a făcut Facultatea de Medicină. Apoi au plecat din Timișoara, în 1989, din cauza Revoluției din România. În ziua în care a început Revoluția, au plecat cu trenul către Bacău, de unde este mama mea, apoi către Siria. Le-a fost frică, în primele zile umblau zvonurile cu ”teroriștii arabi”. Atunci au plecat toți arabii, nu doar tata. Era o comunitate foarte mare acolo, toată lumea era speriată. Prima reacție a fost să fugă. Eu m-am născut în 1991, în Latakia, Siria. Orașul meu natal este la Marea Mediterană, granița cu Turcia, la două ore de Liban. E un oraș foarte frumos, pe coastă.
Am venit în Sibiu în 2016 sau 2017, după tata, el are loc de muncă aici, este medic de familie. Prima experiență a mea în Sibiu a fost să muncesc într-un second hand. Încă nu eram înscrisă la facultate, nu știam ce și cum să fac. Am învățat limba română cu doamnele de la second-hand. Erau niște doamne mai în vârstă, au avut foarte mare răbdare cu mine. Apoi m-am înscris la facultate, la Comunicare și Relații Publice. Am continuat cu masterul, așa am reușit să învăț limba română.
Războiul a făcut-o să plece din țara natală: ”A căzut racheta lângă mine, în timp ce eram la cursuri. ”
Cât a fost de dificilă adaptarea pentru tine?
Când am venit în Sibiu aveam 26 de ani, mai venisem în 2013, în altă parte din România. Atunci a fost foarte greu, am încercat șase luni să continui studiile și nu am putut. M-am întors în Siria, unde studiam literatura engleză. Nu am putut termina facultatea din cauza războiului. A căzut racheta lângă mine, în timp ce eram la cursuri. Am înțeles atunci că eu am șanse mult mai bune decât altă lume de acolo și am revenit în România, în Sibiu.
Atunci când ai încercat să continui studiile în România, ce te-a oprit?
Cel mai greu a fost să îmi echivalez actele de studiu în România. Să dau din nou bacalaureatul aici. Fiind din altă parte, nu știam limba română. Prin lege, trebuia să dau examen la limba și literatura română. Asta a fost aproape imposibil, să dau în trei luni acest examen, pentru a putea să îmi echivalez bacalaureatul. A durat foarte mult, am pierdut un an din viața mea, s-a adăugat la cei patru ani de studiu în Siria, pierduți și ei. La 26 de ani m-am trezit fără serviciu, fără facultate, fără diplomă, fără nimic, în Sibiu.
Dar am reușit până la urmă, am absolvit cursurile de Comunicare și Relații Publice. Am continuat cu masterul, Publicitate și Brand, la aceeași facultate. Toată această perioadă am lucrat la o multinațională, nu are legătură cu ce am studiat, dar trebuia să lucrez. Mi-au permis și să dau examenele, programul era flexibil.
Prin Centrul Cultural Arab vrea să promoveze dialogul cultural între comunitatea arabă și oamenii din Sibiu.
Cum ai ajuns să înființezi Centrul Cultural Arab?
De acum doi ani, am zis să fac ceva care îmi place. Lucrarea mea de licență a fost pe tema migrației. Despre cum a prezentat mass-media criza refugiaților din Siria în perioada 2015 – 2017. Asta m-a ajutat să învăț limba română, am citit foarte multe ziare, știri de pe agențiile de presă. De acolo a început interesul, plus experiența mea. Eu nu știam limba română la început, nu am beneficiat de an pregătitor, de program de integrare. Nu este doar cazul meu, ci al tuturor celorlalți imigranți. Fie ei muncitori, fie veniți la studii, fie refugiați.
Așa m-am hotărât să fac eu ceva, deși, la început toată lumea a fost împotrivă. Dar, am continuat, am făcut Centrul Cultural Arab. Idea era să promovez dialogul cultural între comunitatea arabă și oamenii din Sibiu. Să trecem de stereotipuri și prejudecăți. Am vrut să putem prezenta celor de aici lucruri autentice și originale. Să arătăm concret ce înseamnă muzica, ce înseamnă cultura arabă și astfel să putem schimba perspectiva oamenilor. Am lucrat cu UNHCR (Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați).
Apoi am văzut o oportunitate în Agenda Culturală finanțată de Primăria Sibiu. Am aplicat pentru a organiza Festivalul Culturii Arabe. Este un eveniment ce promovează dialogul multicultural între România și lumea arabă. Noi, cei veniți în România, ne prezentăm cultura cu care am venit, nu facem comparații.
”M-am întâlnit cu multe stereotipuri despre cultura arabă.” – Fawzia Rehejeh
Ai o statistică oficială privind numărul de emigranți arabi din județul Sibiu?
Nu am o statistică privind comunitatea arabă. Datele pe care le-am primit se referă la totalul de străini în județul Sibiu. Potrivit acestora, sunt 8.000 de cetățeni, din diferite țări. La evenimentele organizate de noi, au participat cel puțin 200 de persoane din lumea arabă. Studenți, familii. Există chiar o familie cu 20 de persoane, sunt de 15 ani în Sibiu.
Te-ai simțit încadrată în vreun fel sau te-ai lovit de reticența oamenilor față de tine?
În mod direct, nu. Doar că poate au o imagine diferită despre femeile din lumea arabă. Legată de cum se îmbracă sau dacă merg la universitate. M-am întâlnit cu multe stereotipuri despre cultura arabă. Mulți oamni știau despre lucruri ”exotice”: Sahara, cămile, hijab. Nu știau că eu mă îmbrăcam în stil european și în țara mea. După toate războaiele din lumea arabă sau după ce s-a întâmplat în America, am întâlnit mult asocierea arab – terorist.
Viziunea dominantă în Europa despre femeia arăboaică este că stă numai acasă. Da, poate majoritar așa este. Dar avem și multe femei care studiază, ajung ofițer, judecător, ministru, avocat. În Siria și Egipt sunt chiar foarte multe. Bine, nu ca aici. Sunt și lucruri negative, și pozitive, în lumea arabă.
Unul dintre proiectele importante este oferirea unui curs gratuit de limba română pentru imigranți
Ești la a doua ediție de Festival Cultural Arab. Cum ți se pare că a fost primit evenimentul de către sibieni și de către cei din comunitatea ta?
La prima ediție am avut emoții foarte mari, pentru că nu știam care vor fi reacțiile. Acum sunt relaxată și mă bucur foarte mult. Am avut reacții pozitive, oamenii își doresc și vor să vină, să afle. Am avut și două conferințe. Prima, pe tema „Lumile Orientului Mijlociu: drepturi ale femeilor, istorii ale alterității și provocări culturale”. Cea de-a doua a fost despre „Implicarea organizațiilor non-guvernamentale în integrarea socio-culturală a migranților/refugiaților în România”.
Au venit un număr foarte mare de persoane, mai ales la cea de-a doua. Au avut foarte multe idei, au pus întrebări, au fost implicați. Vrem să continuăm câteva idei de acolo. Cum este cea cu orele de limba română pentru migranți. Vom face începând din septembrie ore de limba română cu imigranți din mai multe țări. Vor fi din Bangladesh, Nepal, Iran, Turcia, nu contează țara de origine.
Cursurile vor fi gratuite, la Centrul Cultural Arab, am strâns fonduri prin Maratonul Internațional Sibiu. Conferința am făcut-o și pentru a avea niște concluzii și un plan de măsuri aplicabile la Sibiu. Vrem să facem un modul de un an de limba română, sperăm să avem și susținere de la UNHCR. Se va studia intensiv, pentru că primul pas al integrării în România este limba.
În Festival am avut și un târg arăbesc. Asta înseamnă expunere, contact direct cu publicul din Sibiu. Artiștii care sunt în cadrul târgului sunt arabi, din zone diferite. Asta a permis sibienilor să interacționeze cu ei, să audă povești, nu cred că există în Sibiu o acțiune de genul acesta. Una de combatere a stereotipurilor care există. Când stăm de vorbă direct, unii cu ceilalți, schimbăm părerile negative.
Și-ar dori mult să poată face un plan de integrare pe termen lung pentru cei care vin în România
Ce ți-ai dorit să faci și nu ai reușit până acum?
Am dorit și încă doresc să am un proiect al Centrului, prin care să pot face un plan de integrare pe termen lung. Am forța, există oameni interesați, există oameni care au nevoie, mă ține în loc partea economică. Planul ar trebui să includă lucruri despre cultura română, despre oraș, despre acces la locuri de muncă. Doresc să fac ceva cu impact, care să se simtă.
În România și, mai ales, în Europa, valul de migranți a fost foarte mare, încă este. Și sunt multe probleme de integrare, cum vezi lucrul acesta?
Una dintre marile frici ale imigranților sau refugiaților este cea de a-și pierde identitatea lor. Unul dintre obiectivele Festivalului nostru este de a le arăta că pot să se integreze, fără să își piardă identitatea. Aceasta poate să fie păstrată, prezentată frumos în oraș, în România chiar. Poți să prezinți oriunde vrei artă, cultură, tradiții, norme. În același timp ești integrat, văzut bine. Asta înseamnă incluziune și diversitate. Da, există țări în Europa cu mari probleme de integrare a migranților. De aceea cred că este bine să gândim un plan de la început, decât să o facem peste 50 de ani, când este deja foarte greu.
”Cred că România este numărul unu în lume în privința ciorbelor și supelor.”
Spune-mi ce-ți place cel mai mult în România? Sau în Sibiu? Locuri, arhitectură, mâncare, oameni?
Am multe care îmi plac. Îmi place muzica folk, foarte mult. Nu știu să îți spun nume acum, dar îmi place că este o muzică în care se spun poezii. Simt că este o parte autentică a României. Ca mâncare, îmi plac ciorbele. O spun cu toată sinceritatea, cred că România este numărul unu în lume în privința ciorbelor și supelor. Nu cred că există altă țară să o întreacă în privința asta.
Există o clădire în Timișoara care îmi place foarte mult. Este stil Art Nouveau, renovată recent, are culorile alb și albastru, cu niște albine pe ea. Tot timpul când mă duc în Timișoara, trec să o văd și îi ascult povestea spusă de ghizii locali. (n.rep. Este vorba despre Palatul Max Steiner). Îmi mai place Oradea, care are casele zugrăvite colorat, mi se pare ca orașul din turtă dulce.
Din Sibiu, îmi place totul, e frumos, cochet. Aici îmi place foarte, foarte mult, sentimentul de comunitate. Toată lumea cunoaște pe toată lumea. Am reușit să simt eu că aparțin acestui loc, prin evenimentele și activitățile pe care le-am făcut. Mă salută oamenii pe stradă. Stau aici doar de puțină vreme și deja cunosc mulți oameni, oriunde merg, întotdeauna există cineva cunoscut.
Sentimentul de comunitate – regăsit în Sibiu
Sentimentul acesta nu îl mai am nici în orașul meu natal. Am fost în Latakia de curând și nu mai cunosc pe nimeni pe stradă. O parte au plecat, jumătate au murit sau sunt nenorociți de sărăcie și de viața foarte dificilă. Nu mai am acolo sentimentele pe care le aveam înainte de război. Am acel sentiment, foarte frumos, aici, în Sibiu. Acolo am un altfel de sentiment, mirosul, copilăria, dar oamenii de pe stradă sunt total diferiți. Nu a rămas nimeni din generația mea, toți am plecat.
Nu mai este război dar sunt lucrurile de după. Sărăcie, traume, furturi, lipsa energiei electrice, probleme economice. Salariul unui medic este acolo 10 euro. E foarte trist. Am stat cinci zile în Siria, a fost foarte greu. Am mers acolo după cutremurul din februarie, cu ajutoare. Familia tatălui meu încă este acolo, frații, alte rude. Suntem o familie foarte mare, 60 de nepoți, ne cunoaștem cu toții, am aceleași sentimente pentru ei ca și pentru frații mei. Noi suntem trei fete și doi băieți.
Vă privește diferit familia rămasă în Siria?
La început erau împotriva plecării noastre. Acum sunt mândri de noi, că facem multe, încercăm să schimbăm lucrurile. Inclusiv am strâns sume de bani și am ajutat peste 1.500 de familii din Siria, după cutremur, cu alimente de bază suficiente pentru două luni. Așa că, familia tatălui meu a fost mândră că nu i-am uitat.
Mult succes în continuare, Fawzia! Să reușești în tot ce ți-ai propus!
