15.2 C
Sibiu
joi, iulie 10, 2025

Kiki Lăcrămioara Teodorescu își adaugă la palmares un nou Iron Man

Cele mai citite

Kiki Lăcrămioara Teodorescu se „încăpățânează” să răspundă unei noi provocări: IRON MAN Nissa (Franța) 2025. Duminică, 29 iunie, va participa la ediția aniversară cu numărul 20, full Iron Man. Adică 3, 8 km înot, 180 km bicicletă și 42,195 km alergare. E a patra competiție la care Kiki duce energia și generozitatea Sibiului (și a României, în general), pentru că și de această data a ales să lupte, în primul rând, pentru a fi alături de cei pentru care astfel de gesturi pot fi cu adevărat providențiale: „Inimi sănătoase pentru copii”.

Kiki Teodorescu pornește la drum încrezătoare, experiența și perseverența sa certificând, încă o dată, că nu poate fi decât învingătoare!

„Sunt doar un om obișnuit care într-o zi a avut un vis măreț, s-a antrenat și a reușit”

Te pregătești de o nouă competiție Iron Man. Ce te-a motivat să răspunzi acestei noi provocări?

Nu știu, cred că dorința de a face mișcare, de a avea un motiv pentru a mă antrena. Pentru aceasta trebuia să îmi stabilesc un obiectiv mare, iar pentru mine un obiectiv mare este o competiție Iron Man de acum înainte.

De fiecare data ai ales o cauză pentru care să participi la o astfel de competiție. De această dată, care a fost resortul care te-a motivat?

După cum știți, la fiecare participare a mea Iron Man mi-am alăturat o cauză pentru care să concurez. Această cauză este „inimi sănătoase pentru copii”. Mă motivează foarte mult, pentru că oarecum cele două sunt asemănătoare. Lupta copiilor pentru o inimă sănătoasă și terminarea unui Iron Man sunt adevărate maratoane care vin cu provocări, cu riscuri, dar și cu speranță.

Cum arată o zi obișnuită pentru tine la locul de muncă și cum arată o zi de antrenament?

O zi obișnuită începe la ora 6 dimineața, mă trezesc, mă pregătesc, vin la serviciu, aici îmi iau în primire copilașii, la ora 12:30 îmi termin programul, merg acasă, mă ocup de treburile familiei, de animăluțele pe care le am acasă și după amiază de obicei îmi stabilesc antrenamentele. Sau atunci când lucrez de după amiază, antrenamentele le fac de dimineață.

Pentru o astfel de competiție, cum e Iron Man, există cumva antrenamente mentale adică poți să-ți pregătești și mintea pentru ce vei îndura în timpul cursei?

Ai un model pe care îl urmezi, un sportiv sau o persoană care te inspiră?

Nu, nu am modele. Admir oamenii care fac performanță, dar nu pot să zic că mi-am ales un model. Când eram mica, îmi plăcea foarte mult Nadia Comăneci. Voiam să devin gimnastă. Nu a fost să fie, pentru că la 4 ani mi-am rupt mâna și probabil că acesta a fost destinul meu, să ajung la maturitate și să descopăr frumusețea sportului, pentru că eu am început târziu să fac sport și să-l fac la nivel de performanță, să spunem așa.  Chiar dacă eu nu consider că sunt un sportiv de performanță, sunt doar un om obișnuit care într-o zi a avut un vis măreț, s-a antrenat și a reușit.

„Aștept cu mare nerăbdare să ajungem la Nisa”

Aș vrea să te întreb cum te ajută familia în tot programul tău și cum simți comunitatea alături de tine și de planurile tale?

Cred că sunt norocoasă din punctul acesta de vedere, pentru că familia este alături de mine. Soțul meu este și el sportiv, cu el am început să alerg, băiatul meu și el este atlet de performanță. El este motivul pentru care eu am început să alerg și fiind o familie de sportive, înțelegem ce înseamnă să faci sport, înțelegem că acest lucru un mod de viață pentru noi, iar atunci când ă participăm la competiții, de multe ori o facem împreună.

Ai primit cumva reacții cu privire la parcursul tău și la faptul că inspiri?

Da. Nu de puține ori reacțiile au fost, fie că m-am întâlnit față în față cu persoanele respective, fie că mi-au trimis mesaje pe pe WhatsApp sau pe Facebook și mi-au spus că mă admiră, că îi inspire, că vor să facă și ei ceea ce fac eu și mă bucur tare mult că până la urmă cred că asta îmi și doresc, de fapt, să să inspir oamenii să vadă că un om obișnuit poate să facă și performanță dacă are ambiție, dacă își dorește cu adevărat și, bineînțeles, trebuie să îți și placă.

Dacă ar fi să alegem un cuvânt care să descrie Iron Man Nissa din acest an, care ar fi acel cuvânt?

Curaj.

Cu ce gânduri și cu ce obiective pleci la Iron Man?

Plec cu cele mai bune gânduri. Obiectivul meu principal este să termin cursa bine, să mă bucur de ea, să mă bucur de atmosferă, de traseu. Este o cursă pe care mi-am dorit-o tocmai pentru traseul pe care ni-l prezintă. Este de o dificultate foarte mare, nu nu merge oricine la o astfel de competiție, dar este o provocare totodată și îmi doresc să-l termin bine, să fiu sănătoasă.

Mai participă cineva din Sibiu?

Da, anul acesta vom fi 3 sportivi de la Clubul Sportiv Comunitar care vom concura. Unul dintre ei este colegul meu Bogdan, care a terminat și el anul trecut alături de mine, la Barcelona, Iron Man-ul și celălalt sportiv este Adi, soțul meu, care a primit provocarea de a de a termina și el un Iron Man.

Transmiți, te rog, un mesaj pentru comunitate, cea care te va urmări, care va fi alături de tine?

Îmi doresc să fiți alături de mine și de copiii care au nevoie de o inimă sănătoasă, să ne susțineți. Cum o puteți face? Prin încurajări, prin like-uri, prin donații, în primul rând, pentru că ele sunt cele mai importante pentru acești copilași și nu pot decât să vă mulțumesc pentru toate mesajele de încurajare pe care le-am primit până acum și aștept cu mare nerăbdare să ajungem la Nisa și să vă transmitem vești de acolo.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

VIDEO. Începe Raliul Sibiului Bilstein, a 10-a ediție, în noul format. Superspeciala din Piața Unirii, premiera ultimilor ani 

Horațiu Baltador, organizatorul Raliului Sibiului Bilstein 2025, a declarat, astăzi, în cadrul conferinței de presă, că speră ca ediția...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect