3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Dezvoltarea sustenabilă – Fata Morgana zilelor noastre

Cele mai citite
Cristina Voicuhttp://www.sibiu100.ro
https://sibiu100.ro/wp-content/uploads/2022/11/cristina-voicu-jpg.webp

Auzim tot mai frecvent în ultima vreme pomenită ”dezvoltarea sustenabilă”. Conceptul este mai mult folosit teoretic, aplicarea practică lasă mult de dorit, în principal pentru că interesele financiare primează.

Națiunile Unite au adoptat în 2015 o Agendă pentru Dezvoltarea Sustenabilă, cu ținte de atins până în 2030. Aceasta definește scopuri clare pentru pacea și prosperitatea globală, atât a oamenilor, cât și a mediului. Există 17 obiective principale, în privința cărora toată lumea a căzut de acord că trebuie acționat urgent, într-un ”parteneriat global”. Eradicarea sărăciei și a altor lipsuri ar trebui să se facă unitar cu strategii de îmbunătățire a sănătății și educației, reducerea inegalităților sociale și creșterea economică. Toate acestea, în același timp cu abordarea schimbărilor climatice și acționarea pentru conservarea mediului natural.

Pentru că Bulina verde abordează chestiuni legate de mediu, voi face referire aici la acest domeniu. Datele provind din raportul ONU din iulie 2023, privind atingerea obiectivelor Agendei pentru Dezvoltarea Sustenabilă.

81% dintre speciile terestre dependente de zonele umede sunt în declin

Apă potabilă și servicii de canalizare pentru întreaga populație, reprezintă unul dintre obiective. Raportul constată că, în 2022, 2,2 miliarde de oameni nu aveau acces la surse sigure de apă potabilă și nici măcar la apă pentru spălat pe mâini. 3,5 miliarde de persoane nu beneficiau de servicii de canalizare. Pentru a putea atinge ținta pentru anul 2030, se presupune că ritmul acțiunilor ar trebui crescut de 6 ori în cazul apei potabile, de 5 ori pentru canalizare și de 3 ori în cazul igienei. Totodată, raportul constată că 81% dintre speciile terestre dependente de zonele umede sunt în declin, începând cu anul 1970.

Un alt obiectiv îl reprezintă combaterea schimbărilor climatice și a impactului acestora. În lipsa acțiunilor urgente și susținute, temperatura globală va crește cu 1,5 °C, până în 2035, iar până în 2100, creșterea va fi de 2,5 °C. Aceasta în condițiile în care deja, nivelul de creștere al apelor oceanelor s-a dublat în ultimii zece ani, în principal datorită topirii ghețarilor. Regiunile vulnerabile ale globului se confruntă cu rate ale mortalității datorate dezastrelor naturale, de 15 ori mai mari față de cele mai puțin vulnerabile.

Tot mai multe zone costiere sunt sufocate de alge

Nivelul de eutrofizare a zonelor de coastă a crescut semnificativ. Eutrofizarea reprezintă îmbogățirea apelor cu nutrienți, în special cu compuși ai azotului și/sau ai fosforului, determinând o creștere accelerată a algelor și a altor forme vegetale superioare. Acestea sufocă celelalte forme de viață marină ducând la apariția ”zonelor moarte”. Mai mult de o treime din peștele prins la nivel global reprezintă pescuit excesiv, dincolo de capacitatea de refacere a vieții marine.

În 2021 se estima o cantitate de 17 milioane de tone de plastic, existentă în oceane. Dacă nu se oprește poluarea cu plastic a apelor oceanice, volumul acestuia se va dubla sau chiar tripla până în 2040.

În privința mediului terestru, obiectivele Agendei pentru Dezvoltarea Sustenabilă sunt protejarea, revitalizarea și utilizarea sustenabilă a ecosistemelor. Ele includ protejarea pădurilor, combaterea deșertificării, oprirea degradării terenurilor și a pierderii biodiversității.

100 milioane de hectare de teren sănătos și fertil s-au degradat anual în perioada 2015 – 2019. Suprafața totală în acești ani este echivalentă cu dublul celei a Groenlandei. Raportul constată și faptul că măsurile pentru protejarea zonelor esențiale biodiversității au stagnat din 2015. Lumea se confruntă cu fenomenul dispariției speciilor la un nivel ce nu s-a mai întâlnit din perioada dispariției dinozaurilor.

Sunt date îngrijorătoare, vi le oferim chiar dacă schimbarea stării de fapt ține mai mult de o voință politică globală și nu de acțiunea individuală.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

„Legionar”, cel mai căutat cuvânt pe DEX online în noaptea alegerilor. Ce alte cuvinte au mai fost căutate

„Legionar” a fost cel mai căutat cuvânt de către români, în noaptea de duminică spre luni, conform unei indexări...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect