0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Progres în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu, Adrian Kreiner

Cele mai citite

Prim procuror adjunct Ruginosu Mihaela, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a furnizat detalii cu privire la stadiul anchetei privind uciderea omului de afaceri din Sibiu.

Conform informațiilor oficiale, astăzi, 16 noiembrie 2023, s-a demarat urmărirea penală împotriva a trei bărbați din județul Dolj, cu vârste cuprinse între 31 și 34 de ani. Aceștia sunt suspectați de comiterea infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată.

Până în prezent nu s-a reuşit localizarea acestora, existând posibilitatea să fi părăsit teritoriul ţării. Doi dintre autori posedă antecedente penale.

Tot astăzi procurorul criminalist a dispus reţinerea unui bărbat în vârstă 44 de ani din localitatea Dumbrăviţa jud. Timiş, faţă de care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, constând în aceea că ar fi ajutat autorii crimei cu găzduire şi transport, contribuind şi la plecarea din ţară a unuia dintre autori. La locuinţa acestuia şi la sediul firmei sale s-au efectuat percheziţii domiciliare.

Din probele administrate până în prezent se conturează ideea că motivul pătrunderii în locuinţa victimei a fost jaful. Autorii au supravegheat casa victimei începând cu noaptea de 4/5. 11.2023 dintr-un imobil învecinat şi nelocuit. Pe una din probele prelevate cu ocazia cercetării la faţa locului din acel imobil a fost identificat profilul ADN al unuia dintre autori.

Procurorul criminalist beneficiază de sprijinul unei echipe constituite din lucrători de poliţie din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale, precum şi din cadrul altor inspectorate judeţene de poliţie din ţară şi din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a IGPR, cu suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

„Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul de presă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect