A trecut un sfert de veac și încă plutește confuzia peste evenimentele din acel decembrie revoluționar. Peste cifrele scrise cu sânge la Sibiu de cei 99 de morți și 250 de răniți, s-a așternut uitarea și nepăsarea autorităților. 3 ani a avut cea mai tânără ofrandă sibiană pe altarul unei mult visate libertăți, neînțelese pe deplin, în timpul masacrului din 89. Paul Alin a căzut secerat, pe bancheta din spate a mașinii ciuruite de gloanțe, unde se afla alături de mama sa, însărcinată în 7 luni. Totul s-a întâmplat la unul din filtrele „de rutină” organizate pe străzi, în bulibășeala ordinelor care se anulau la minut. Dosarul Revoluției Sibiene, ca și cel al Revoluției din întreaga Românie, zace încă în sertare, incomplet documentat.
Din misterul acelor zile, în memoria colectivă au rămas schimburile de focuri dintre Armată și Poliție, urmele de gloanțe de pe clădiri, necunoscuții luptători în negru, „diversioniștii”, care trăgeau de pe acoperișuri, din podurile caselor, aterizați în Sibiu cu un avion tip Ronbach, se pare, pentru a-l apăra pe Nicu Ceaușescu, bazinul de înot din curtea Academiei Militare, ticsit cu „teroriști” – de fapt sibieni care păreau suspecți, racolați de prin diverse cartiere, ulterior eliberați, câțiva „țapi ispășitori”, în frunte cu comandantul Garnizoanei Militare de la acea vreme, Aurel Dragomir, considerat când erou, când criminal ori manifestul citit pe copertinele Casei de Cultură a Sindicatelor, în fața a mii de sibieni chemați la prima „Adunare Populară Liberă” care au pus umărul la răsturnarea regimului comunist, hârtia fiind redactată în noaptea de 21 spre 22 decembrie la mașina de scris, de preotul Nicolae Streza din Rășinari, primul lider proclamat al Forumului Democratic și, ulterior, al Frontului Salvării Naționale, în Sibiu.
Au trecut 25 de ani și mulți se întreabă dacă jertfa celor 1142 de români morți, eroi martiri înscriși oficial în documentele autorităților, a meritat. Pe alocuri, unii sibieni încă privesc cu nostalgie regimul comunist, nemulțumiți de ceea ce le-a oferit tânăra democrație românească. Cei mai mulți însă, deși dezamăgiți de falimentarea mai tuturor fabricilor românești, de corupția înrădăcinată în toate structurile publice, de tranziția interminabilă, de lentoarea cu care ne racordăm la civilizație și de trivialitatea din politica românească, privesc totuși, înainte, cu speranță.
Publicitate
