În România lui 2014 prea puține lucruri funcționează bine. Tinerii olimpici medaliați la matematică, gimnastele sau Simona Halep, sunt niște simboluri asumate public de toți românii. Același lucru se întâmplă și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență și SMURD-ul. Când patru oameni și-au pierdut viața, sub impulsul emoționalului au apărut pe agenda publică două idei, „jos cu Arafat” și „privatizarea sistemului de sănătate”.
„Jos cu Arafat” nu e o temă nouă. Beneficiind de invidia multor mediocri, Raed Arafat a fost adeseori contestat, demonizat și chiar au scăpat uneori comentarii xenofobe la adresa lui. Acum trei ani președintele României îl ataca pe Raed Arafat, indentificându-l drept un opozant al unei legi a sistemului de sănătate gândită la Cotroceni. Costul acestui atac politic a fost mai păgubos decât discursul din 2010.
Interesant e și faptul că după trei ani se repetă același șablon de comunicare. Raed Arafat a fost făcut asasin și ucigaș. E și mai interesant faptul că atacul la Raed Arafat coincide cu relansarea discuției despre privatizarea serviciilor publice de sănătate. Într-un mod cinic, companiile și oamenii politici ce își doresc cu ardoare prăjitura miliardelor de euro din sănătate, deschid frontul de manipulare media, cât timp emoția și lacrimile afectează moralul public.
În România există spitale private, ambulanțe și chiar asigurări de sănătate private. Medicii de familie și cabinetele lor sunt afaceri private. Mulți medici specialiști din România au cabinete private care le aduc venituri substanțiale, față de salariul “de la stat”.
Partizanii sistemelor de sănătate private știu foarte bine creșterile spectaculoase de costuri. Farmaciile și cabinetele stomatologice din România, ce au devenit entități private de foarte multă vreme sunt un exemplu. Mare parte din populația României nu apelează nici măcar la consultațiile periodice la stomatolog. Tratamentele, extracțiile și implanturile sunt atât de prohibitive, încât dantura românilor a ajuns o problemă gravă. Respirația proaspătă se bazează pe gumă de mestecat mai degrabă, decât pe integritatea coroanelor dentare.
Statul plătește sume considerabile pentru a subvenționa tratamentele pacienților români. Dacă nu ar face-o, dacă nu am avea programe de cancer, diabet, dializă sau HIV-Sida, românii ar muri pe capete.
Ideea că privatizând sănătatea ne va fi mai bine este o soluție falsă. Apariția cabinetelor private de obstretică-ginecologie nu a dus nici la scăderea mortalității infantile, nici la o mai bună monitorizare a gravidelor și nici la un nivel de sănătate mai ridicat pentru românce.
Revenind la oile noastre, în scandalul SMURD și Arafat care este miza? Privatizarea sistemelor de urgență? Desigur, după ce statul român a investit enorm în ambulanțe, personal calificat, aruncăm asta la coș. Pentru că nu e așa, Arafat trebuie să plece. Nu contează faptul că SMURD-ul e un model european, nu contează că e una din cele mai bune acțiuni românești din ultimele decenii, construit aproape integral pe încăpățânarea și determinarea acestui palestinian ce nu vrea să „ne lase în pace”.
Oare politicianul român și bâta sa din presă și-au descoperit empatia pentru cetățeanul decedat pentru a-i salva pe alții, sau perspectiva profiturilor oferă noi energii pentru profiturile viitoare?
Dacă ne-am săturat de SMURD și gata vrem să plece Arafatul, atunci cine vine, cu ce vine și la ce prețuri să înlocuiască ceea ce avem și la naiba chiar excelăm?
Publicitate
