2.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Sibiul, orașul în care prețurile apartamentelor au scăzut cel mai puțin pe timp de criză

Cele mai citite

Sibiul şi Timişoara sunt singurele orașe în care prețul apartamentelor s-a diminuat cu mai puțin de 30% în ultimii şase ani, reducerile ajungând la 16% (Sibiu) și 25% Timișoara), potrivit unei analize a portalului imobiliare.ro, în care au fost incluse cele mai importante 15 orașe reședință de județ din România. În schimb, în orașe precum Râmnicu Vâlcea, Constanţa şi Bucureşti au fost consemnate cele mai mari deprecieri, de peste 40%.
Astfel, Sibiul este oraşul cu cea mai mică rată de depreciere a locuinţelor pe timp de criză, în condiţiile în care din trimestrul al patrulea din 2008, apartamentele scoase la vânzare aici s-au ieftinit cu 16%, de la o medie de 834 de euro pe metru pătrat util până la 697 de euro pe metru pătrat. O reducere de aproape 4 procente s-a înregistrat însă în ultimul an, între 2013 și anul 2014, prețul mediu ajungând la 697 de euro pe metru pătrat, de la un nivel de 724 de euro pe metru pătrat util.
În Timişoara, apartamentele s-au ieftinit cu 25% în perioada 2008-2014, de la o medie de 1.099 de euro pe metru pătrat util, până la 824 de euro pe metru pătrat. Pe parcursul anului precedent, preţurile s-au înscris însă pe un trend ascendent, cu un avans de 4,4%, de la nivelul de 789 de euro pe metru pătrat valabil în trimestrul al patrulea din 2013.
Cu un declin moderat al preţurilor în perioada de recesiune, respectiv sub 40%, au fost plasate Braşov (-30%, până la 818 euro mp util), Cluj-Napoca (-32%, până la 968 euro mp util), Iaşi (-33%, până la 799 euro mp util ) şi Ploieşti (-34%, până la 733 euro mp util).
Oraşele incluse pe lista celor mai proaste investiţii imobiliare au consemnat reduceri de preţ de peste 40%.
În fruntea topului se situează Râmnicu Vâlcea, unde apartamentele şi-au pierdut 50% din valoare pe parcursul crizei, astfel că în trimestrul al patrulea din 2014 suma medie solicitată de vânzătorii din oraş se situa la 598 de euro pe metru pătrat (faţă de 1.200 de euro pe metru pătrat în 2008).
Constanţa a consemnat, pe parcursul perioadei de recesiune, o depreciere a preţurilor de 45%, de la 1.552 de euro pe metru pătrat în 2008, până la 858 de euro pe metru pătrat la finele anului trecut.
Bucureştiul se situează, şi el, în topul oraşelor cu cele mai mari rate de depreciere consemnate în ultimii şase ani, cu o scădere de 44%, de la 1.899 de euro pe metru pătrat, până la 1.056 de euro pe metru pătrat.
Sursa: mediafax.ro

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit

UPDATE: "În urma fenomenelor meteorologice din această perioadă mai pot avea loc alunecări de pietre, arbori sau grohotiș în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect