Gratuit pentru elevi la muzee și spectacolele organizate de instituțiile publice

Cele mai citite

Senatul a adoptat o propunere legislativă de modificare a Legii învăţământului preuniversitar prin care le este acordată gratuitate elevilor la spectacolele organizate de instituţiile publice pe teritoriul României şi la accesul în muzee.

„Elevii români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român beneficiază de gratuitate pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru de operă, de film, precum şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţiile publice pe teritoriul României”, se arată în propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari USR, PNL, PSD şi UDMR.

Aceeaşi gratuitate se acordă şi elevilor din ţară pentru acces la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film şi alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţiile publice, în limita bugetelor aprobate.

Potrivit expunerii de motive, „gratuitatea elevilor transformă instituţiile culturale în principalul furnizor de educaţie şi elimină barierele financiare care se referă la acces şi alte taxe cum ar fi fotografierea obiectivelor”.

Publicitate

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

Raluca Turcan: Luptăm pentru fiecare parlamentar pe care îl putem convinge să nu-l demită pe Ilie Bolojan

Tensiunile politice cresc pe măsură ce votul asupra moțiunii de cenzură se apropie, iar miza devine tot mai clară:...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect