Din 3 septembrie, elevii vor circula gratuit cu trenul

spot_img
Cele mai citite

Începând cu data de 3 septembrie, elevii vor circula gratuit cu trenul, a anunțat, sâmbătă, compania CFR.

Legitimaţiile de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată se vor elibera, începând cu data de 3 septembrie 2023, doar pentru elevi, urmând ca pentru studenţi acestea să fie disponibile după publicarea normelor metodologice aferente Legii învăţământului superior nr. 199/2023, informează CFR Călători printr-un comunicat.

„CFR Călători informează că, începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, vor fi abrogate, parţial, prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, respectiv cele referitoare la facilităţile acordate studenţilor la transportul pe calea ferată, odată cu intrarea în vigoare a noilor acte legislative privind învăţământul valabile de la data de 3 septembrie 2023 – Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 şi Legea învăţământului superior nr. 199/2023.

Drept urmare, începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, se vor elibera legitimaţii de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată doar pentru elevi, urmând ca pentru studenţi acestea să fie disponibile după publicarea prin Hotarare de Guvern a normelor metodologice aferente Legii învăţământului superior nr. 199/2023″, se menţionează în comunicat.

Compania reaminteşte că legitimaţiile de călătorie valabile la trenurile CFR Călători care circulă în trafic intern pot fi cumpărate cu anticipaţie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: 12 acuzații de mită! Un medic de la un spital din Sibiu ajunge în fața judecătorilor

Un medic în vârstă de 54 de ani, care a lucrat la Spitalul General C.F. Sibiu, actualul Spital Municipal...

Știri pe același subiect