Dan Barna continuă anticampania Ruxandrei Cibu Deaconu. Acesta le-a transmis votanților sibienii non Alianța Dreapta Unită că… sunt niște proști și că deșteptăciunea absolută s-a aciuiat indubitabil și exclusiv prin cotloanele USR. Cu emanații calculate înspre ceilalți parteneri (conjuncturali) ai coaliției: Forța Dreptei și PMP.
Declarația a fost comisă în ultima conferință de presă a USR Sibiu. „Dacă ești păcălit o dată este vina celui care te-a păcălit. Dacă ești păcălit o doua oară, este vina ta. În schimb, dacă ești păcălit și a treia oară, înseamnă că ești prost. Este o vorbă populară, plecată de la sat către oraș”, le-a transmis Dan Barna sibienilor. Referirile lui Dan Barna vin dinspre zona proiectelor ratate de către administrația municipalității și a județului, în speță PNL (proiectul Noului Spital Județean, să fiu mai exact).
Ca să fie limpede pentru orice votant, traducem ce declară Dan Barna: dacă PNL și PSD ți-au sucit prima dată mințile, treacă-meargă, până și USR poate trece cu vederea acest derapaj. Dacă ai comis-o și a doua oară, primești cartonaș galben, cu o vină covârșitoare anexată. Însă dacă nu ai votat USR a treia oară, citat: ”înseamnă că ești prost”. Că doar nu s-o fi referit stimabilul deputat la celelalte opțiuni de votare din afara sferei PNL și PSD, cum ar fi alegerea AUR, Șoșoacă etc. Deși ultimul discurs, în care a făcut această declarație, se încadrează perfect politicii și delirului AUR-istic, ca mod de lamentare și vehemență.
”Ghinion” – cum ar zice un clasic despre care nu se știe cu certitudine dacă e sau nu încă în viață -, ”proștii” aceștia au drept de vot. Și îndatorirea civică să aleagă singuri, așa după cum îi duce capul, pe cine doresc ei. Nu că ar conta foarte mult asta pentru USR, în paranteză fie spus. Lasconi o știe prea bine cum e să votezi altfel decât îți dictează partidul, apărător al libertăților și ”toleranțelor”. Ruxandra Cibu Deaconu e candidatul USR pentru Primăria Sibiu. ”Proștii” lui Barna sunt tocmai plebea pe care ar trebui să se cațăre Ruxandra Cibu ca să ajungă la conducerea municipalității. Iohannis voia ”guvernul meu”. Barna se delimitează clar în a-i reprezenta, la nivel politic, pe ”sibienii proști”, deci tot un fel de noi și restul lumii. Cu o astfel de abordare, Dan Barna nu face decât să o încurce destul de inconfortabil pe Ruxandra Cibu Deaconu. Refuzul lui Alexandru Găvozdea de a candida la Primăria Sibiu din partea USR (după cum însuși a declarat de curând) oare să fie explicația anticampaniei lui Barna în ceea ce o privește pe Ruxandra Cibu?
Și ar mai fi o mică problemă/dilemă. La ce grad de nerozie s-ar încadra ”sibienii ăi` proști” ai lui Barna, dacă pentru încă o dată vor vota un Claudiu Mureșan, pe listele USR, pe care îl vor găsi puțin mai târziu în PSD? Sau pentru un Nicu Ștefănuță (USR), regăsit apoi în rândurile verzilor. Sau pe un Timotei Păcurar (primarul Micăsasa, singurul edil din partea USR ales în județul Sibiu), care declara de curând că nu va mai vota ”neam” USR!
La PNL, la mai toate conferințele, deși sunt anunțate ca tandem Raluca Turcan și Daniela Cîmpean, ca un făcut, rămâne în cursă doar… Raluca Turcan. Să se fi prins Daniela Câmpean că alăturarea cu Raluca Turcan îi dăunează electoral? Sau invers? Poate Ruxandra Cibu Deaconu ar avea ceva de învățat din asta.
Ca să îl parafrazez pe Barna, ”este o vorbă populară, plecată de la sat către oraș”: ”Înainte de a da drumul gurii, verifică dacă și creierul a fost conectat”.
Foto: facebook USR Sibiu