1.3 C
Sibiu
luni, februarie 2, 2026

Fostul procuror Ioan Berghezan, condamnat de ICCJ la patru ani de închisoare cu executare

Cele mai citite

Fostul procuror sibian Ioan Berghezan a fost condamnat, marţi, de judecătorii instanţei supreme la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, decizia nefiind una definitivă, informează Mediafax. Potrivit deciziei judecătorilor, Berghezan trebuie să restituie 20.000 de euro numitului Marian Nicolae Matei, denunţătorul de la care a primit banii. Totodată, fostul procuror este obligat la plata a 14.000 de lei către stat, reprezentând cheltuieli judiciare. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la completul de cinci judecători ai aceleiaşi instanţe. În 10 aprilie 2008, Ioan Berghezan, de la Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Braşov pentru trafic de influenţă, el fiind acuzat că a primit eşalonat 40.000 de euro, promiţând că va interveni pentru ca unui condamnat să i se ridice interdicţia de a părăsi ţara. Procurorii DNA susţin că, în perioada mai-iunie 2006, Berghezan ,,pe fondul demersurilor judiciare efectuate de către denunţător pentru aprobarea cererii de suspendare temporară a măsurii limitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, ce formau obiectul unui dosar al Tribunalului Alba, a pretins şi a primit în mod eşalonat suma totală de 40.000 de euro”. Procesul a urmat până în prezent toate fazele stabilite de lege, ajungând la Înalta Curte. (C.P.)

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Maia Sandu, nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace de către Arild Hermstad, deputat în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect