România intră din noaptea de sâmbătă spre duminică în Spațiul Schengen, cu frontierele maritime și aeriene, urmând să fie eliminat controlul de frontieră
Se vor face, însă, controale în baza unei analize de risc, dacă sunt persoane suspecte, persoane care sunt date în urmărire, sub control judiciar, poliţiştii urmând să aibă în dotare dispozitive mobile de control cu care vor putea face verificări în bazele de date operative.
Atât adulţii, cât şi minorii care călătoresc către state din spaţiul Schengen vor avea nevoie de aceleaşi documente ca şi până în prezent.
Diferenţa constă în faptul că nu vor mai exista controale asupra documentelor de către Poliţia de frontieră, la ghişee special amenajate.
Documentele vor fi prezentate doar la solicitarea poliţiştilor de frontieră aflaţi în aeroporturi şi porturi.
Pentru deplasările către state non-Schengen, atât pentru adulţi, cât şi pentru minorii români, condiţiile de călătorie rămân neschimbate, iar verificarea documentelor se va face la filtrele de control ale Poliţiei de Frontieră.
În 2023, în cazul a peste 2.500 de minori nu a fost permisă părăsirea teritoriului României.
La nivel naţional, 17 aeroporturi şi 4 porturi maritime vor opera în condiţii Schengen.
Două treimi din cursele înregistrate anul trecut pe aeroporturile din România au fost spre şi dinspre state Schengen.
În prezent, spațiul Schengen acoperă peste 4 milioane de kilometri pătrați, cu o populație de aproape 420 de milioane de persoane, și include 27 de țări, 23 dintre cele 27 de state membre ale UE și Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția