Mulți ne punem întrebarea: cum trebuie să postim, pentru ca postul nostru să fie cu folos? Un răspuns ne poate oferi Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, care se săvârșește numai în Postul Mare.
Această slujbă minunată a fost alcătuită de Sf. Grigorie Dialogul, pentru creștinii care se împărtășeau des, nu numai duminica, ci și în zilele de peste săptămână. În cadrul ei, preotul rostește, cu voce înaltă, două versete, la care este bine să medităm:
1. Primul sună așa: „Pune, Doamne, pază gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele!” (Psalm 140, 3).
Versetul acesta ne spune să luăm aminte la păcatele făcute cu cuvântul. Vai, câte vorbe scoatem pe gură, goale, lipsite de iubire, departe de adevăr, care nu zidesc, nu ajută, ci rănesc pe cei din jur! De aceea, trebuie să înțelegem că, un post cu adevărat începe cu rânduirea limbii, cu grija mărită la ce ne iese pe gură. Omul vorbește din prisosul inimii, iar dacă limba e rea, și inima este rea. O inimă bună, nu grăiește minciună. Și, de multe ori, tăcerea este ca mierea, și ne oprește din mari ispite. Iar atunci când grăim, să știm că vorba dulce, mult aduce.
2. Al doilea verset spune: „Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele” (Psalm 140, 4).
Păcate facem cu duiumul, dar rău este când nu ne pocăim de ele, ci ni le apărăm. Căderea începe cu vicleșugul, că păcatul nu este păcat, cu părerea că tot ce facem este bine, cu mintea slabă care caută să argumenteze fapta rea. De aceea a posti cu adevărat, înseamnă a căuta înțelepciunea recunoașterii păcatelor noastre.
Când mergem la Liturghia Darurilor să punem, în minte și în inimă, aceste două versete. Dacă le-am împlini zilnic, am avea mare câștig. Iar dacă le-am pune și în rugăciune, atunci Dumnezeu ne va sări în ajutor. Numai în acest fel, vom putea nădăjdui că, într-adevăr, am postit cu folos.
