Dirijorul Ciprian Marinescu va conduce următoarele concerte ale Filarmonicii de Stat Sibiu.
Publicul este invitat, joi, 11 aprilie, de la orele 19.00, la Sala Thalia, la un concert simfonic al cărui soliști vor fi violonistul Bogdan Zvorișteanu și violoncelistul Filip Papa, iar vineri, 12 aprilie, revine “Simfonia Bebemol”, concertul pentru bebeluși și viitoare mămici.
„Filarmonica de Stat Sibiu aduce în faţa publicului muzicieni rafinaţi, cu un bogat palmares artistic şi discografic. Este deja o tradiţie de 75 de ani, în care pe scena Sălii Thalia sunt prezente nume sonore ale spaţiului muzical românesc şi internaţional. Aşadar, concertul din 11 aprilie îl va avea la pupitru pe Ciprian Marinescu. Japonia – ţara în care locuieşte de peste 20 de ani – este locul în care şi-a dezvoltat şi conturat cariera de interpret de muzică de cameră, dar şi pe cea de dirijor. Este o prezenţă permanentă pe scenele muzicale din Osaka, Kyoto și Tokyo, totodată şi pe scenele din Europa. Un pol important al şcolii de dirijat, un muzician cu o viziune aparte asupra repertoriului pe care îl abordează, ne propune un program care include alte două nume importante cu o bogată activitate concertistică: Bogdan Zvorişteanu – vioară şi Filip Papa – violoncel, în Dublu concert pentru vioară, violoncel şi orchestră de Johann Brahms”, a declarat dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.
De asemenea, programul serii va conţine Simfonia a VII-a de Ludwig van Beethoven.
Simfonia Bebemol – concert dedicat celor mici
Tot sub bagheta dirijorului Ciprian Marinescu, orchestra Filarmonicii va susține un concert educativ dedicat bebelușilor și viitoarelor mămici, vineri, 12 aprilie, de la orele 10.00, la Sala Thalia, cu Simfonia a VII-a în La major, op. 92 (părţile I, II, III) de Ludwig van Beethoven.