Ascultarea

Nimeni n-a fost și nu este, în lumea aceasta, lipsit de ispite. Chiar și Apostolii au trecut prin ele. De exemplu, odată, Apostolii s-au mâniat pe frații Iacob și Ioan, fiindcă I-au cerut lui Iisus favorul de a-i pune de-a dreapta și de-a stânga, atunci când va veni întru slava Sa (Marcu 10, 41).

Hristos, văzând aceasta, „i-a chemat la Sine” și le-a spus: „între voi să nu fie așa!”, ci să domine pacea. De aceea, salutul Lui a fost mereu: Pace vouă!

Pentru aceasta, i-a învățat cultivarea iubirii și smereniei. Cum? Prin ascultare! Adică prin supunere liberă, din iubire nefățarnică și smerenie statornică. Așa cum avea să scrie, mai târziu, Sf. Ap. Petru: „Curățați-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefăţarnică iubire de fraţi, iubiţi-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată ardoarea” (Petru 1, 22).

Pe această ascultare s-a fundamentat toată Biserica. Pe ea se întărește și astăzi. Semnul distinctiv, că toți credincioșii suntem în ascultare, este tunderea părului. Aceasta se face gradual, la intrarea în Biserică prin Botez, la intrarea în cler și la intrarea în mânăstire.

Tunderea părului înseamnă tăierea voii personale, pentru că așa putem asculta de voia lui Dumnezeu și de voia celor din Biserică. Din acest motiv Sf. Ap. Pavel, când și-a tăiat voia făcând o făgăduință, și-a tuns părul (Fapte 18, 18).

Astfel, toți cei tunși în numele Sf. Treimi, trebuie să ascultăm de Dumnezeu și, firește, de mai-marii noștri. Dar, în Evanghelia de azi, Hristos ne învață că, ascultarea adevărată, deplină, este nu numai atunci când ascultăm de mai-marii noștri, ci și atunci când ascultăm unii de alții, indiferent de treapta pe ne aflăm. Acesta este sensul cuvintelor: „Cine va vrea să fie mai-mare, să fie slujitorul vostru” (Marcu 10, 43).

Adică, pentru a deveni „mai-mari”, trebuie să ne facem „mai-mici”.  Fiindcă, spunea Părintele Arsenie, cine nu se face „mic” de bună voie, devine „mic” de nevoie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News