2.9 C
Sibiu
luni, februarie 16, 2026

Cinci bărbați, prinși cu lemne furate. Le-au transportat cu 3 căruțe

Cele mai citite

În weekend, polițiștii din Dumbrăveni au desfășurat o acțiune pentru descoperirea hoților de lemne.

Cu această ocazie, pe raza localității Valchid, polițiștii au identificat 5 localnici care, cu ajutorul a 3 căruțe, transportau cantitatea de 3,72 metri cubi de stejar, fără a deține documentele legale de proveniență și transport.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat că, în cursul aceleiași zile, cei 5 bărbați au tăiat și furat 4 stejari din fondul forestier al comunei Hoghilag.

„În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept, respectiv furt de arbori.

Materialul lemnos a fost predat reprezentanților ocolului silvic competent în zonă.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Cick
Ultimele știri

Nicolas Răzvan Cheșcheș a fost diagnosticat cu tumoare pe creier. Tânărul fotbalist din Mediaș are nevoie de sprijin

Medieșenii și nu numai sunt rugați să contribuie pentru salvarea vieții unui tânăr fotbalist de numai 10 ani care...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect