Copiii de la Grădinița cu program prelungit nr. 29 din Sibiu au adus un strop de lumină în inimile vârstnicilor de la Căminul de pe Strada George Coșbuc.
Sub îndrumarea dedicată a educatoarelor Ana Maria Streza, Andreea Rus, Alina Șoroștinean, și a doamnei director Carmen Firu, micii artiști au oferit o surpriză memorabilă celor mai în vârstă membri ai comunității.
Cu un program artistic plin de cântece specifice sărbătorilor pascale, însuflețite de vocea lor inocentă, copiii au reușit să aducă zâmbete și emoții sincere pe fețele bunicilor și bunicuțelor. Dar gestul lor de generozitate și iubire nu s-a oprit aici. Alături de voluntarii Crucii Roșii Sibiu, micuții au adus și fructe proaspete, aducând o notă de prospețime și sănătate în atmosfera încărcată de emoție.
”A fost un moment de mare încărcătură emoțională, pentru noi toți când cei mici au început să cânte și fețele vârstnicilor s-au înseninat. Chiar dacă a fost o zi ploioasă, acolo, în sala de mese a căminului de pe strada George Coșbuc, a ieșit soarele și ne-am bucurat mult de această întâlnire între cei mici și cei mai vârstnici”, declară Raluca Morar, Director, Crucea Roșie Filiala Sibiu.
Urmărește Sibiu 100% în Google News




