6.3 C
Sibiu
miercuri, aprilie 22, 2026

FOTO/VIDEO: Junii Sibiului participă, în seara de Paști, la un super eveniment la TVR 1

Cele mai citite

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” participă, în prima seară de Paști, al un eveniment deosebit pe TVR 1.

În seara de Paşti, de la ora 21, TVR 1 propune o ediţie specială a programului „Petrecere…cu cântec”, ce îl aniversează pe Nicolae Furdui Iancu, artistul care ştie să emoţioneze orice suflet de român prin cântecele sale şi care, anul acesta, împlineşte 45 de ani pe scenă.

Îi sunt alături câţiva dintre cei mai iubiţi interpreţi şi prieteni: Mariana Ionescu Căpitănescu, Viorica Macovei, Dinu Iancu Sălăjanu, precum şi reprezentanţi ai tinerei generații – Tudor Furdui Iancu, Bogdan Toma şi Ovidiu Homorodean.

„Pe scenă urcă şi alţi invitaţi surpriză, atât din lumea folclorului, cât şi reprezentanţi ai altor genuri muzicale.

Publicitate

Acompaniamentul muzical şi coregrafia sunt asigurate, pentru ediţia de Paşti, de Orchestra şi Ansamblul Junii Sibiului.

Se cântă şi se dansează tango, vals, samba, iar invitaţii vor surprinde atât aniversatul, cât şi telespectatorii, cu interpretări inedite!

Nu lipsesc imaginile din arhiva Televiziunii Române, detaliile despre cei 45 de ani de cântec ai artistului din Ţara Moţilor, momentele muzicale în premieră, duetele inedite și, ca la orice aniversare, sărbătoritul are parte de multe surprize”, transmite site-ul tvr.ro.

SURSĂ FOTO: Dan Constantinescu

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

MOARTE la bord: aterizare de urgență la București pentru un nume greu din Rusia

Un zbor de rutină s-a transformat într-o cursă contracronometru, după ce un avion al companiei Pegasus, care venea din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect