La 25 de ani prins la volan sub influența substanțelor psihoactive

Cele mai citite

În weekend, în Tălmaciu, polițiștii din oraș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Unirii de către un tânăr în vârstă de 25 de ani, din localitatea Turnu Roșu.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Locuri de muncă

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

Agenții AI preiau sarcinile angajaților aflați în concediu. Cum schimbă inteligența artificială modul în care lucrăm

Concediul ar putea să nu mai însemne, în viitorul apropiat, sute de e-mailuri necitite și o avalanșă de sarcini...

Știri pe același subiect