0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

CSU ANDU Sibiu U16 și U14 – vicecampioni naționali

Cele mai citite

CSU și comunitatea sibiană trebuie să-și asume responsabilitatea pentru viitorul lor

Sezonul 2023/2024 a fost unul de excepție pentru echipele de juniori ale clubului de baschet sibian CSU ANDU Sibiu. Team-ul sibian a obținut, în acest an, două titluri de vicecampioni naționali, la U16 și U14. Rezultatele sunt extraordinare și au venit să recompenseze munca depusă de conducerea clubului, antrenorii grupelor de juniori, micii baschetbaliști și, nu în ultimul rînd, eforturile părinților care și-au sprijinit copiii financiar și logistic. Așadar, Sibiul are un viitor promițător în baschet, certificat în ultimul sezon prin rezultatele obținute. De acum încolo depinde de clubul-mamă BC CSU Sibiu, CSU ANDU Sibiu și chiar de părinți cum vor crește în continuare acești juniori, astfel încât în câțiva ani vârfurile acestora generații să facă parte din echipa mare a CSU Sibiu.

Totodată, în anii care vin este așteptat din partea CSU Sibiu un efort mai consistent, care să le ofere juniorilor șansa de a face pasul spre echipa mare. Asta înseamnă sprijin logistic, financiar și chiar tehnic din partea clubului. Toate pentru ca eforturile materiale ale părinților să nu fie la fel de costisitoare cum au fost până la acest nivel. Acum este momentul ca clubul CSU Sibiu să acorde atenție maximă tinerilor baschetbaliști sibieni care vin din muncă, să le organizeze cantonamente și turnee de pregătire, astfel încât evoluția acestora în campionatele naționale să fie în continuă ascensiune. Poate chiar ar fi momentul ca CSU Sibiu să mărească bugetul alocat pentru juniori, astfel încât acești tineri să nu se piardă și să facă pasul spre echipa mare. Într-adevăr, implicarea clubului CSU Sibiu poate părea fără garanție, pentru că este greu de prezis cariera unui jucător, însă clubul și comunitatea sibiană, în speță oamenii de baschet sibieni, mediul privat și autoritățile locale, sunt datori să acorde toată atenția baschetului juvenil sibian. Cu acest sprijin constant, în ultimele decenii, în special după 1989, au apărut în județul Sibiu vedete ale baschetului național cum ar fi Elemer Tordai, Claudiu Munteanu sau Beni Pelger, cei care au adus două titluri de campini națonali clubului CSU Sibiu.

CSU ANDU Sibiu U16 – vicecampioană națională în week-end la Oradea

CSU Andu Sibiu U 16, generația 2008, a devenit vicecampioană națională, în week-end, la Oradea. Echipa de juniori a formației sibiene a încheiat sezonul competițional pe treapta a doua a podiumului, în urma înfrângerii suferite în finală în fața baschetbaliștilor ploieșteni. Team-ul pregătită de Nikola Pavlovic a făcut un turneu final bun, reușind un bilanț de 3 victorii și 2 înfrângeri, iar pe întreg sezonul competițional intern, 14 victorii și 8 înfrângeri.
Componența echipei sibiene este următoarea: Istrate Răzvan, Achirei Victor, Rotar Alex, Sledinschi Erik, Schipor Sebi, Dinescu David, Bilous Petro, Otgon Luca, Ciora Andrei, Teodosiu Andrei, Popescu Cosmin, Toader Andrei, Băcilă Sebastian și Popa Radu.

Calificarea în finală. Bucurie, suporteri, juniori

Rămânem așadar cu argintul obținut, dar și cu performanțele individuale ale ale lui Petro Bilous, inclus în Best 5, și Sebi Băcilă, cel mai bun recuperator al turneului

conducerea clubului CSU Andu Juniori Sibiu


“Băieții au început greu turneul de la Oradea, cu o victorie chinuită cu Laguna București și o înfrângere la LPS Târgu Mureș. Sub amenințarea ratării obiectivului, echipa se mobilizează extraordinar în ultimul meci al grupei și impulsionată și de revenirea lui Radu Popa obține o victorie categorică cu vechea rivală, Leii București. Locul 1 în grupă ne aduce în semifinală pe U-BT Cluj Napoca, iar meciul a fost unul de uzură, băieții noștri fiind mai proaspeți și lucizi pe final, obținând biletele pentru marea finală. Din păcate, aici, nu reușim deloc un baschet bun, avem prea multe inexactități în apărare și suntem neinspirați în ofensivă, iar Ploieștiul condus impecabil de Rașoga câștigă absolut meritat titlul de campioană națională la U16. Rămânem așadar cu argintul obținut, dar și cu performanțele individuale ale ale lui Petro Bilous, inclus în Best 5, și Sebi Băcilă, cel mai bun recuperator al turneului”, susțin responsabilii clubului pe pagina de facebook a CSU Andu Sibiu juniori.

Antrenor Nikola Pavlovic

Galeria echipei de la Sibiu a fost activă pe tot parcursul turneului. Un număr consistent de părinți cu tobe și steaguri au însoțit echipa în deplasare, iar la semifinale și finală au primit sprijinul echipelor de juniori U10, U12, aflate la Oradea pentru un turneu de baby baschet si mini baschet Next Star.

Rezultatele obținute la Oradea și cele mai importante cifre statistice:

Grupă:
62-57 vs Laguna București – Bilous 19p 12r, Schipor 15p 5r și Sledinschi 12p 4r
64-78 vs LPS Târgu Mureș – Bilous 18p 10r, Otgon 18p 8r și Băcilă 9p 11r
92-68 vs Leii București – Bilous 25p 11r, Otgon 17p 9r, Sledinschi 14p 4a, Bacilă 13p 16r și Popa 11p 4r 4a.
Semifinale:
85-76 vs U-BT Cluj Napoca – Bilous 20p 5r, Popa 15p 5r 5a, Sledinschi 16p 5r, Bacilă 14p 16r și Otgon 12p 8r
Finala:
57-82 vs CSM Ploiești – Bilous 12p 7r, Toader 11p 9r 4a și Sledinschi 8p 4r.

Clasamentul final al sezonului

În week-end, la Oradea, s-a încheiat Campionatul Național U16 masculin, iar premianții ediției 2023-2024 sunt:

  1. CSS CSM Ploiești, campioană națională
  2. CSU Andu Sibiu, vicecampioană națională
  3. LPS Târgu Mureș
  4. U-BT Cluj-Napoca
  5. Leii București
  6. Agronomia București
  7. CSM Oradea
  8. Laguna București

MVP-urile competiției

La finalul întrecerilor disputate la Arena de Baschet s-au acordat următoarele premii speciale:
MVP: David Rașoga (CSS CSM Ploiești)
Cele mai multe puncte înscrise: Leonard Tompea (Leii București)
Cele mai multe pase decisive: David Rașoga (CSS CSM Ploiești)
Cele mai multe recuperări: Sebastian Bacilă (CSU Andu Sibiu)
Cel mai de perspectivă jucător: Alexandru Șerban (Agronomia București)
Echipa ideală a competiției: David Rașoga (CSS CSM Ploiești), Radu Cepoi (U-BT Cluj-Napoca), Leonard Tompea (Leii București), Petro Bilous (CSU Andu Sibiu), Zsolt Szekely (LPS Târgu Mureș)
Premiul fair-play „Titus Tarău”: CSM Oradea

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect