7.4 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

Mergeți sau sunteți în concediu în Grecia? Risc crescut de incendii în mai multe zone din țară

Cele mai citite

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte ridicate în anumite zone ale ţării.

Potrivit MAE, în consecinţă, Ministerul grec al Protecţiei Civile şi al Crizelor Climatice avertizează că va exista un risc foarte ridicat pentru producerea incendiilor în regiunile Attica, Peloponez (Arcadia, Argolis, Corintia, Laconia), Grecia centrală (Boeotia, Fthiotida, Fokida, Evia), insula Creta, Egeea de Nord (insulele Lesbos, Chios, Samos) şi Egeea de Sud (insulele Ciclade, insulele Dodecaneze).

Cetăţenii români sunt sfătuiţi să manifeste precauţie în zonele afectate, iar în cazul în care primesc alerte telefonice cu privire la izbucnirea unor incendii în zona în care se află, să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale şi să monitorizeze îndeaproape mass-media locale.

Incendiile de vegetaţie pot crea perturbări suplimentare în zone mai extinse, cum ar fi întreruperile de curent şi/sau de apă, calitatea slabă a aerului şi închiderea drumurilor.

Publicitate

MAE recomandă cetăţenilor români aflaţi în Republica Elenă să consulte pagina de internet a Ministerului Protecţiei Civile şi al Crizelor Climatice, care conţine informaţii oficiale despre incendiile de vegetaţie, un ghid de autoprotecţie împotriva incendiilor, precum şi hărţi zilnice de prognoză a incendiilor https://civilprotection.gov.gr/xartis.

Totodată, cetăţenii români care călătoresc în Republica Elenă pot accesa aplicaţia digitală „mAIGreece”, realizată de către Ministerul elen al Turismului, disponibilă şi în limba română: https://www.gov.gr/en/upourgeia/upourgeio-tourismou/tourismou/maigreece.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106714035) şi Consulatului General al României la Salonic (+302310340088).

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Atena (+306978996222) şi Consulatului General al României la Salonic (+306946049076).

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet https://www.mae.ro/ (Sfaturi, alerte de călătorie), https://atena.mae.ro şi https://salonic.mae.ro.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României va prelua controlul operațiunilor gigantului rus Lukoil din țară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți seara, că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil din țara...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect