-2.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Adrenalina raliului la Bilstein

Cele mai citite

Pentru al doilea an consecutiv Bilstein este partener principal al Raliului Sibiului, câștigătorul titlului de cel mai bun raliu local de macadam la Campionatul Național de Raliu din 2023.

Pentru compania thyssenkrupp Bilstein este o onoare sa contribuie la dezvoltarea motorsportului românesc și un simbol al pasiunii și al angajamentului nostru pentru excelență.

declară Raluca Crețu, HR Manager la thyssenkrupp Bilstein Sibiu

Anul acesta, înainte de raliul oficial, angajații Bilstein au avut parte de o super experiență, mai exact au încins cauciucurile într-o cursă cu mașinile de raliu organizată special pentru ei. Alături de șoferi profesioniști au avut ocazia să experimenteze adrenalina și dinamismul unei curse de raliu iar emoția și entuziasmul au fost la cote maxime.

Am fost curioși să aflăm impresiile participanților la eveniment și mai ales opiniile colegelor noastre din partea cărora am observat un entuziasm deosebit pentru eveniment!

De altfel, diversitatea de orice fel în compania Bilstein este o prioritate, iar noi încurajăm și promovăm activ implicarea femeilor în industria auto, oferind oportunități egale de a excela în carieră și de a-și demonstra abilitățile în domenii tradițional masculine.

Raluca Crețu, HR Manager la thyssenkrupp Bilstein Sibiu

Ce spun colegele participante

„Abia aștept ocazia de a participa la evenimente viitoare”

Participarea la acest eveniment este cu siguranță una memorabilă. Mărturie stau impresiile și gândurile primite de la echipa Bilstein.

Aura, Manufacturing Engineer: A fost super!!! A fost prima experiență alături de șoferi profesioniști la o astfel de cursă și sper să mai am aceasta ocazie. Cele mai frumoase și memorabile momente pentru mine au fost virajele realizate pe acest traseu. Abia aștept ocazia de a participa la evenimente viitoare în acest sport.

Andreea, OPX Engineer: Participarea la o cursă de raliu alături de șoferi profesioniști a fost o experiență de neuitat. Mi-a oferit combinația perfectă de adrenalină și curiozitate. Încă de la începutul cursei, am fost impresionată de nivelul de pregătire și de abilitățile extraordinare ale piloților. Atmosfera a fost electrizantă, toți colegii mei fiind entuziasmați, iar organizarea a fost impecabilă. Ni s-au asigurat cele mai bune condiții pentru a păși pregătiți în această poveste frumoasă a raliului.

Cel mai intens și memorabil moment din timpul cursei a fost, fără îndoială, atunci când am intrat într-o zonă cu mult noroi. Într-o fracțiune de secundă am simțit cum noroiul a început să pătrundă în mașină și să ne stropească atât picioarele, cât și obrajii, provocând astfel hohote de râs. Deși a fost o situație neașteptată, am rămas impresionată de modul în care șoferul a gestionat situația cu calm și dexteritate. Acest strop de umor a demonstrat că, în ciuda intensității unei curse de raliu, există și momente neprevăzute care aduc bucurie în echipă.

Participarea la acest raliu, pregătit pentru angajații Bilstein alături de șoferi profesioniști, mi-a oferit o privire din interior asupra nivelului de pregătire, determinare și abilitățile necesare pentru a excela în acest sport. Am realizat cât de complex este acest sport, de la strategiile elaborate pentru fiecare cursă în parte, până la coordonarea perfectă dintre coechipieri. Riscurile și provocările pe care le implică sunt unele foarte mari, iar adaptabilitatea este cuvântul cheie al oricărui pilot de raliu. Această experiență m-a făcut să respect și mai mult piloții de raliu și echipele lor pentru eforturile și sacrificiile pe care le fac pentru a atinge excelența.

Oana, Team Leader Material Planning: Experiența de a participa la o cursă de raliu alături de șoferi profesioniști a fost incredibilă și emoționantă, dar bineînțeles a venit și cu o oarecare teama.  Cel mai intens moment a fost startul cursei cu senzația oferită de accelerarea puternică a mașinii. Perspectiva mea asupra sporturilor cu motor a fost influențată pozitiv de abilitatea și priceperea piloților de a concura în astfel de curse menținându-și controlul. 

Andreea, Team Leader Master Data: A fost o experiență unică, pe care aș mai repeta-o oricând. Profesionalismul și suportul oferit au făcut să îmi depășesc frica de cursă și am reușit să mă bucur de experiență pe deplin. Pot spune că de la frica și anxietatea de viteză și sporturile cu motor, am ajuns să mă gândesc unde aș mai putea merge pentru a mai repeta experiențe similare!

Maria, montator subansamble: Wow! A fost o experiență foarte plăcută!!! Plină de emoții, o experiență pe care aș repeta-o oricând. Când m-am înscris la cursă mă gândeam că am 1% șanse să fiu aleasă, dar am fost, și a fost cea mai frumoasă experiență pe care aș repeta-o oricând, alături de colegii din Bilstein și nu în ultimul rând alături de echipa Raliul Sibiului, de șoferii profesioniști. Cel mai intens și memorabil moment a fost când așteptam să înceapă cursa, să-mi vină rândul. Din cauza emoțiilor am amânat până am fost ultima participantă, dar a fost un moment plăcut, iar cursa în sine a fost wow!

Pentru Bilstein, bucuria colegilor participanți a fost cea mai mare satisfacție, iar faptul ca acest eveniment devine o tradiție dragă companiei noastre ne onorează și responsabilizează.

Așteptăm toți sibienii să ni se alăture la acest eveniment, în perioada 13-14 iulie 2024, ediție care se prefigurează a fi una dintre cele mai spectaculoase de până acum, cu peste 70 de echipaje înscrise!

Detalii complete gasiți pe site-ul https://raliul-sibiului.ro/

Bilstein: produse de cea mai bună calitate, logistică de primă clasă și un nivel ridicat de eficiență

Activă din 1996 în Sibiu, thyssenkrupp Bilstein este una dintre primele companii cu investiție străină din România. Brandul Bilstein este asociat de mulți ani cu performanța și calitatea în domeniul amortizoarelor. Suntem compania în care vei găsi oportunități profesionale reale în industria auto din Sibiu. Principiul nostru primordial este excelența operațională, ceea ce înseamnă că ne concentrăm pe procese și produse de cea mai bună calitate, logistică de primă clasă și un nivel ridicat de eficiență.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Diana Șoșoacă: Îl susțin pe Călin Georgescu dacă va ajuta S.O.S să ocupe Parlamentul și voi fi numită prim-ministru

Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect