ULTIMA ORĂ: Stradă din Sibiu, închisă până în 26 august

Cele mai citite

La solicitarea constructorului angajat de compania Delgaz Grid, Comisia de sistematizare a circulației a avizat desfășurarea unei lucrări de înlocuire a conductei de gaz și a racordurilor pe strada Regele Ferdinand.

Desfășurarea lucrărilor a fost avizată în perioada 22-26 august, pe tronsonul dintre Aleea Țesătorilor și sensul giratoriu cu strada Abatorului și strada Nicolae Teclu.

„Dată fiind complexitatea lucrărilor, circulația pe acest tronson se va închide în perioada menționată, pe sensul de mers dinspre Gară spre strada Abatorului.

Ca urmare a acestei închideri, în perioada 22-26 august, autobuzele Tursib nu vor mai circula pe strada Regele Ferdinand, ci vor fi deviate pe strada General Magheru, iar locatarii vor putea ocoli zona afectată utilizând Aleea Țesătorilor, cu ieșire în strada Abatorului.

Locuri de muncă

De asemenea, în acest weekend se va efectua o traversare în sensul giratoriu de la intersecția străzilor N. Teclu – Regele Ferdinand – Constituției, dar lucrările se vor executa noaptea, după ora 19.00, fără a fi necesară închiderea circulației, ci doar devierea acesteia pe o singură bandă, alternativ”, au transmis reprezentanții municipalității sibiene.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
Ultimele știri

„Fabulos”: Judecătoarea devenită celebră după momentul „m-a sunat Lia” revine pe banca magistraților

„M-a sunat Lia” revine în actualitate: Ionela Tudor se întoarce în magistratură după doar cinci luni de la pensionare.Judecătoarea...

Știri pe același subiect