Polițist sibian de la Investigații Criminale, descoperit băut la volan

spot_img
Cele mai citite

Un polițist din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, aflat în timpul liber, a fost descoperit băut la volan.

În 19 august, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a informat I.P.J. Sibiu despre faptul că, în ziua de 17 august, în jurul orei 00.15, în județul Constanța, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Sibiu, ofițer de poliție în cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, aflat în timpul liber, a fost depistat în timp ce conducea autoturismul personal sub influența alcoolului.

Astfel, la nivelul I.P.J. Sibiu, s-a dispus declanșarea cercetării prealabile a polițistului în cauză.

„În prezent, acesta își desfășoară activitatea conform atribuțiilor prevăzute în fișa postului, cu mențiunea că nu deține dreptul de a conduce autospecialele unității întrucât dreptul său de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat.

Totodată, vă informăm că, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, se pune un accent deosebit pe verificarea stării psiho – fizice a polițiștilor, atât în timpul programului de serviciu, cât și în timpul liber, fiind efectuate frecvent instruiri și acțiuni pe linia prevenirii și combaterii implicării cadrelor M.A.I. în evenimente deosebite, produse pe fondul încălcării normelor rutiere, evenimente ce pot aduce prejudicii atât vieții și bunurilor, cât și imaginii publice a instituției”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Cinci marinari, de pe nava avariată în Marea Neagră, transportați la spital. Opt persoane sunt dispărute

Cinci membri ai echipajului unei nave comerciale avariate în Marea Neagră au fost transportați la spital, după un incident...

Știri pe același subiect