7.2 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 26, 2024

eveniment

Sute de navetiști lăsați cu ochii în soare la propriu pe linia de CF Sibiu-Mediaș. InterRegio tace

Publicitate

Cele mai citite

Din cauza lucrărilor de pe linia de cale ferată Sibiu-Mediaș, mulți călători sunt nevoiți să suporte întârzieri și condiții de neimaginat de transport. Cazurile cele mai scandaloase se întâmplă, în special, la cursele InterRegio, care operează pe liniile CFR Călători. Autobuzele trimise să preia călătorii din Loamneș spre Sibiu nu doar că sunt insuficiente, călătorii fiind înghesuiți ca sardinele, dar au și întârzieri, iar conducerea InterRegio (cea despre care e vorba) tace mâlc. Mai mult, aceasta informează greșit călătorii, atunci când ies din comoditatea de a nu da vreo explicație.

„În data de 9 septembrie, luni, am fost plăcut surprinsă să  intru  pe site-ul infofer.ro și să observ lipsa emblemei „La stația  Loamneș  se face schimbare cu trenul” , această  informație  lăsându-mă  cu impresia că  trenul  va merge pentru  prima dată în 2 luni pe șine pe întregul drum. Însă  fericirea mea a fost scurt trăită. Respectivul tren a fost anunțat  pe site-ul infofer.ro că  va circula în mod normal și va ajunge  în stația Sibiu-Gară la ora 8:02, cum specifica și pe biletul emis.

Lucrurile nu au decurs cum au fost anunțate  precedent. Trenul s-a oprit în stația Loamneș, de unde călătorii au fost rugați să coboare și să aștepte  autocarul furnizat de firma Regio, lucru care nu a fost anunțat pe site și biletele au fost emise ca bilete de tren direct. Respectivul autocar nu avea capacitate pentru a transporta numărul de oameni pentru care s-a emis bilet, fiind necesar un al doilea autocar, respectiv al treilea. Oamenii au fost forțați să recurgă la metode alternative (ocazie, prieteni cu mașini, taxi etc.), în ciuda transportului primit. Pasagerii au fost forțați să aștepte 20, respectiv 55 de minute, pentru autocarul furnizat de firmă, lăsând pasageri cu dreptul la despăgubiri.

Acest eveniment încalcă nu doar un drept al pasagerilor și este deplorabil situația în care noi am plătit un serviciu și ni s-a dat altul. Am fost dispuși să suportam întârziere de aproximativ  o oră  și  nicio compensare nu a fost oferită. Acest eveniment ar trebui tratat ca atare, pentru a nu se mă repeta”, ne transmite una din navetiste, care a făcut, de altfel, și o plângere în acest sens către conducerea InterRegio.

Publicitate

Aceasta a mai declarat pentru Sibiu 100% că alți zeci, chiar sute de nevetiști au fost nevoiți să aștepte, întârziind la muncă.

La solicitarea Sibiu 100%, cei de la InterRegio ne-au comunicat că vor reveni cu un răspuns, însă până la momentul publicării acestui articol nu am primit niciun semnal.

Mai bine de o lună de întârziere

Pe data de 14 august, clubferoviar.ro. a transmis următoarele: „La finele lunii iunie, CFR Călători anunța că din cauza lucrărilor de înlocuire totală a liniei de cale ferată pe relația Ocna Sibiului-Loamneș, în perioada 1 iulie 2024 – 9 august 2024, pe secția de circulație Sibiu-Copșa Mică-Mediaș, CFR Călători va asigura transportul călătorilor cu autobuze.

Contractul de transport cu autobuzele a fost atribuit companiei Transmixt din Sibiu și are o valoare totală de peste un milion de lei fără TVA. Procedura de atribuire a fost realizată prin negociere fără publicare prealabilă, fiind finalizată pe 9 august 2024. Serviciul de transport alternativ a fost introdus de la începutul lunii iulie, fiind necesar pentru perioada lucrărilor de reînnoire și înlocuire completă a liniei ferate. Inițial, CFR Călători lansase o licitație pentru asigurarea autobuzelor de înlocuire a trenurilor, însă apoi reprezentanții operatorului feroviar de stat au realizat că încă nu este posibilă călătoria în timp”.

Alte amânări

După 10 august, CFR anunțase că trenul își reia circulația completă pe data de 6 septembrie, dar se pare că executantul lucrărilor întâmpină probleme. „Având în vedere faptul că, pe distanța Ocna Sibiului – Loamneș, lucrările de reparații la suprastructura feroviară nu sunt finalizate, din cauza dificultăților pe care executantul lucrării le întâmpină, în aprovizionarea cu materiale, reluarea circulației trenurilor, anunțată pentru data de 6 septembrie, ora 16:00, se amână pentru data de 8 octombrie 2024, conform Notificării executantului, transmise, vineri, 6 septembrie, Sucursalei Regionale CF Brașov”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Încotro, FC Hermannstadt? Sibienii pierd și cu Dinamo iar viitorul sună foarte rău

FC Hermannstadt continuă evoluțiile slabe, sibienii fiind învinși sâmbătă seara clar, scor 0-2, de Dinamo.Sibienii au fost la un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya