0.2 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 26, 2024

eveniment

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO: Femeie de 69 de ani, omorâtă de un tânăr care și-a recunoscut fapta. Declarații IPJ Sibiu

Publicitate

Cele mai citite

UPDATE 2: Reprezentanții IPJ Sibiu au susținut o conferință de presă în cadrul căreia au oferit detalii despre omorul de la Racovița.

„Așa cum v-am informat în cursul acestei dimineți, la data de 13.09.2024, în jurul orei 07.50, prin apel 112, o femeie a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că verișoara sa, în vârstă de 69 de ani, din localitatea Racovița este decedată într-o anexă a locuinței.

Ne-am deplasat la fața locului în regim de urgență și, întrucât s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul femeii ar fi rezultat în urma comiterii unei fapte cu violență, am demarat investigații complexe pentru identificarea presupușilor autori.

Astfel , în urma activităților specifice pe care le-am desfășurat, s-a stabilit faptul că într-un imobil de pe raza municipiului Sibiu se află principalul suspect de comiterea faptei.

Împreună cu luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, ne-am deplasat la imobilul respectiv, unde a fost depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Porumbacu de Jos, asupra căruia au fost găsite mai multe bunuri aparținând victimei.

Acesta a recunoscut comiterea faptei relatând că, în cursul zilei de ieri, 12 septembrie, în jurul orei 15.00, ar fi pătruns în locuința victimei, pe care o cunoștea, ar fi agresat-o fizic, după care ar fi sustras mai multe bunuri, printre care și un card bancar.

Ulterior, tânărul s-ar fi deplasat în municipiul Sibiu, unde a fost depistat de colegii mei.

În prezent, tânărul se află în custodia polițiștilor și este audiat cu privire la cele întâmplate.

Întrucât s-au conturat suspiciuni sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat, furt calificat și acces ilegal la un sistem informatic, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu”, a declarat comisarul șef Angelin Cioban, șeful Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

UPDATE: Unul dintre presupușii autori ai omorului ar fi un nepot de-al victimei.

Femeia a fost descoperită spânzurată și legată la gură.

Presupușii autori i-ar fi furat femeii cardurile bancare.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Vineri dimineața, în jurul orei 7.50, prin apel 112, o femeie a sesizat I.P.J. Sibiu despre faptul că verișoara sa, în vârstă de 69 de ani, din localitatea Racovița este decedată într-o anexă a locuinței.

La fața locului s-au deplasat polițiști de investigații criminale, criminaliști, precum și medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu.

„În urma examinării sumare a cadavrului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul femeii ar fi survenit în cursul zilei de ieri, ca urmare a comiterii unei fapte cu violență, fiind demarate în regim de urgență activități operative în vederea stabilirii situației de fapt și identificării presupușilor autori ai faptei.

Astfel, în baza activităților investigative complexe desfășurate cu celeritate de către polițiști, în jurul orei 9.00, într-un imobil din municipiul Sibiu, au fost identificați doi tineri, bănuiți de implicarea în comiterea unor fapte cu violență, care ar fi dus la decesul victimei.

Publicitate

Cei doi tineri, unul din Avrig și celălalt din Porumbacu de Jos, sunt în prezent în custodia polițiștilor de investigații criminale și sunt audiați în vederea lămuririi circumstanțelor comiterii faptei.

Trupul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, urmând a se stabili încadrarea juridică a faptei.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: Fanii lui Dinamo au făcut show total în fața hotelului din Sibiu în care erau cazați jucătorii

Jucătorii lui Dinamo au fost încurajați, vineri seara, de suporterii deplasați la Sibiu, care au pus în scenă un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya