Consultant: Rafael Țichindelean, istoric
Bătălia Sibiului – 1916 a fost câștigată de armata germano-austriacă, dar războiul pentru Transilvania de către Armata Română – 1918.
În această săptămână se împlinesc 108 ani de la Bătălia Sibiului. Sibiu 100% vă propune o retrospectivă, pe zile, a bătăliei ce a marcat istoria Sibiului, dar și comunitatea multi-culturală locală. În mod firesc, istoria unui eveniment de o amplă anvergură, cum este un război, poate afecta comunitățile umane atât extinse, cât și pe cele mai reduse, cum sunt satele sau orașele.
Primul Război Mondial a afectat și a avut un cuvânt de spus în majoritatea comunităților românești, indiferent că acestea se aflau în România, sau în Transilvania, aflată sub ocupația Imperiului Austro-Ungar, dar în administrarea Parlamentului de la Budapesta. Războiul poate afecta pe mai multe căi, fie că vorbim de soldați mobilizați din acele comunități, sau că vorbim de donații materiale, de strămutări de populație. Însă cel mai direct mod în care războiul aduce trauma și durerea în prim plan în ochii oamenilor, este prin transformarea acelor comunități în teatre de operațiuni militare, în care sau în jurul cărora să fie purtate lupte crâncene și bătălii de mari proporții.
Acesta a fost și cazul Sibiului în Primul Război Mondial. Acest episod din istoria sibiană s-a desfășurat între 26-29 septembrie 1916, și a rămas cunoscut în istoriografie sub denumirea de „Bătălia Sibiului” sau „Bătălia de la Sibiu”.
Sibiu 100% vă propune o incursiune în acea vreme, pentru a vedea cum s-a desfășurat Bătălia Sibiului, evenimentele din fiecare zi, care au dus la eșecul Armatei Române. În Bătălia Sibiului au luptat Armata Română, susținută de soldați români transilvăneni dezertați din armata austro-ungară, condusă de generalii Ioan Popovici și David Praporgescu, și armata germano-austriacă, în frunte cu generalul Erich von Falkenhayn. Bătălia a reprezentat un succes pentru Falkenhayn și un eșec, parțial, în contextul Primului Război Mondial pentru români și Armata Română.
Această bătălie s-a desfășurat între Corpul 1 Armată română, luptând de partea Antantei (n.red – Marea Britanie, Franța, Rusia, Italia și România) și Armata 9 germană, din tabăra Puterilor Centrale (n.red. – Germania, Austro-ungaria). Bătălia s-a încheiat cu victoria Puterilor Centrale.
Bătălia de la Sibiu a fost înscrisă într-o operațiune mai amplă și mai complexă a armatei române, anume Operațiunea Armatei Române de apărare a trecătorilor din Munții Carpați în campania anului 1916. Desigur, în primă fază, ofensivele Armatei Române dincolo de Carpați aveau ca scop eliberarea Transilvaniei, însă acestea s-au modificat în funcție de modul în care evolua situația pe front. În cadrul acestei operațiuni strategice, efectivele Armatei Române aveau trei mari obiective: sistarea ofensivei inamicului, forțele germano-austriece, desfășurată pe frontul din Transilvania, stabilirea și menținerea unui punct defensiv pe linia Carpaților și desigur, lansarea unei contraofensive românești.
În faza inițială, luptele ar fi trebuit să se desfășoare între Armata Română și Armata Austro-Ungară, însă intrarea României în război a determinat totodată și comandamentul german să facă concentrări de trupe în zona Transilvaniei pentru a respinge orice atac românesc. Trupele austro-ungare ar fi întâlnit poate o dificultate semnificativă în încercarea de respingere a atacurilor românești, cu atât mai mult cu cât românii reușiseră să captureze calea ferată de la Predeal și Turnu Roșu, cea de la Ghimeș (județul Bacău) fiind distrusă de austro-ungari.
În aceste condiții, comandamentul german renunță la planul concentrării armatei germane la est de Mureș și face o concentrare pe artera vestică a acestuia. Forțele austro-ungare erau comandate de arhiducele Carol, prințul moștenitor al tronului austro-ungar, și erau compuse din: Armata 7 austro-ungară (acționând în Bucovina) și Armata 1 austro-ungară (acționând între Târnava Mare și Olt). Forța germană era concentrată în Armata 9 germană, comandată de generalul Erich von Falkenhayn, fostul șef al Statului Major general.
Conflicte armate și pe Târnava Mare
Intrarea Armatei Române în Carpați a dus la o modificare a concentrării de trupe. Armata 1 austro-ungară se menținea pe o linie la Nord de Târnava Mare, aceasta va continua să fie susținută și alimentată pe linia Cluj. Armata 9 germană va opera pe frontul Carpaților Olteniei și Munteniei și va fi transportată pe linia Arad.
Acestea sunt diviziile armatei care au debarcat pe rând: Divizia 3 cavalerie germană ajunge la Caransebeș pe 20-24 august; Divizia 87 germană între 22-24 august ajunge la Maroș-Ilie și Alvinț; Comandamentul Corpului 39 german la 26 august ajunge la Gyula; Corpul Alpin și cartierul Armatei 9 germane ajunge între 30 august și 5 septembrie, primul la Alvinț (n.red – unele surse îl indică ca fiind Vințu de Jos, astăzi, județul Alba) și al doilea la Deva; Divizia 1 cavalerie austriacă la Caransebeș, ajunge între 24 august și 8 septembrie; Divizia 76 germană între 7 și 13 septembrie ajunge la Copșa Mică; Brigada 2 Munte austriacă la 15 septembrie la Puj.
Între timp, la Armata 1 austro-ungară soseau: Divizia 39 austriacă la Apahida între 22-25 august; Comandamentul Corpului 1 german la 26 august; Divizia 89 germană la Cucerdea, Divizia 73 austriacă la Copșa Mică între 28 august și 1 septembrie; Divizia 37 austriacă la Apahida ajunge între 1-5 septembrie. La 24 august, Falkenhayn primește comanda Armatei 9 germane. La 4 septembrie 1916, Falkenhayn debarcă cu statul său major la Deva.
Statul major german ajunge la concluzia că înaintarea românilor poate fi oprită numai printr-o operațiune de ofensivă, învingând forțele române înainte să fie separate de Carpați. Poziția statului major era că atacul trebuia să se dea cât mai repede, indiferent de potențialul militar al Armatei 9 germane, și să se facă pe aripa de Vest a românilor, altfel Armata 9 fiind expusă focurilor din mai multe părți. Ulterior, s-a renunțat la acest plan, întrucât s-au aflat noi informații despre modurile de acces ale românilor în Transilvania. Atacul principal trebuia dat contra trupelor române care veneau prin pasul Vulcan și pasul Surduc.
Generalul Falkenhayn își face strategia. Sibiul – concentrat de trupe germane
După debarcarea de la Deva, Falkenhayn pleacă la Alvinț, unde dă ordin generalului Krafft, Comandantul Corpului Alpin, să facă o recunoaștere a Munților Cibinului, în vederea unei înaintări către Turnul Roșu și pasul Surduc. Apoi, de acolo pleacă la Alba Iulia, unde se întâlnește cu generalul Staabs, Comandantul Corpului 39 german, care îl pune la curent cu situația de pe front, cu forțele și operațiunile de pe acum ale armatelor române care invadaseră Transilvania.
De la Alba, Falkenhayn pleacă la Hațeg, unde se întâlnește cu grupul generalului Sunkel, Comandantul Diviziei 187 germană, care era în cursul ofensivei contra Diviziei 11 Română și recuperase Petroșaniul. Generalul Sunkel îi spune că soldatul român luptă bine frontal, dar atacul pe flancuri, pe la spate sau focul de artilerie reprezintă slăbiciunea lui, din cauza conducerii proaste. În 5 septembrie, Falkenhayn se întoarce la Deva.
El decide să abandoneze toate operațiunile la Jiu și îi ordonă lui Sunkel să trimită la Sibiu toate trupele, inclusiv artileria. Generalul Falkenhayn decide, așadar, să dea lupta la Sibiu. În memoriile sale, acesta spune care ar fi fost intențiile: „Mai întâi o lovitură care să distrugă grupul principal al Armatei I Române de la pasul Turnu Roșu; apoi degajarea repede prin o înaintare învăluitoare contra stângei Armatei II Române. Pentru reușita planului, trebuia ca armata I austro-ungară să rămână cu aripa sa dreaptă în legătură cu extrema stângă a Armatei IX, (n. Red – așa cum mai apare în documente), și să nu cedeze inamicului, pe când Centrul și stânga Armatei l-a putea la nevoie să se retragă. Dacă s-ar fi retras aripa dreaptă a Armatei I, inamicul ar fi putut să învăluiască el aripa stângă a Armatei IX”.
Generalul Falkenhayn știa că succesul planului ținea mult de cunoașterea inamicului, a terenului și de forța și rapiditatea atacului. Statul major transmite generalului că planul are claritate și se acceptă desfășurarea luptei la Sibiu. Chiar generalul Ludendorff realiza și susținea în memoriile sale că: „Românii trebuiau să fie atacați și respinși spre Est. Armata IX avea misiunea de a se ține cu aripa sa dreaptă în contact cu versantul de Nord al Carpațiilor Munteniei, pentru a ataca comunicațiile cu Muntenia ale Armatei Române care se afla în Transilvania”.
Preambulul bătăliei de la Sibiu. Componența Armatei Române
Corpul I Armată Român ocupa un front de 45 km la Sud de Sibiu. Acesta era compus din: Divizia 13 Infanterie, dispusă între Avrig și Dealul Gregori (n.red Gușterița), avea forțele compuse din 3 regimente (Regimentul 47 Infanterie, Regimentul 48 Infanterie, Regimentul 72 Infanterie), fiecare cu câte 3 batalioane; Divizia 23 Infanterie, dispusă între Cașolț și Gura Râului, compusă din 3 regimente de infanterie (Regimentul Vâlcea 2, Regimentul 42 Infanterie, Regimentul 44 Infanterie), cu câte 3 batalioane fiecare (mai era și Regimentul 1 Grăniceri cu 2 batalioane); Brigada 1 Călărași, dispusă în zona Avrigului. Comandanții Corpului 1 Armată au fost: Generalul de divizie Ioan Popovici și Generalul de brigadă David Praporgescu.
Prima zi a bătăliei – 26 septembrie 1916
Ziua de 26 septembrie a fost prima zi a declanșării luptelor. Într-un scurt rezumat aflăm că atacul Corpului 39 german obținuse puțin teritoriu și doar câteva puncte strategice (la aripa stângă cucerise doar dealul Gregori, iar la aripa dreaptă, Divizia 187 germană nu reușise să învingă poziția stângă a Diviziei 23 română, decât numai cu 2-3 km).
Pe aripa stângă a dispozitivului de atac, Divizia 3 cavalerie germană ocupă cu un detașament puternic zona Sărata-Porumbacul de Sus și de Jos, interceptând legătura dintre partea dreaptă a Corpului 1 Armată Român cu detașamentul Armatei 2 Român. Corpul alpin ajunge până pe malul drept al Oltului, iar un detașament coboară în zona Râul Vadului, unde interceptează legături telefonice și telegrafice, distruge calea ferată, întrerupând comunicația pe Valea Oltului. Corpul I Armată ia măsuri să învingă corpul alpin și să elibereze comunicația pe Valea Oltului, care consumă rezerva Diviziei 13 și o parte a forțelor românești.
Ziua a 2-a – 27 septembrie
Rezumat pentru ziua de 27 septembrie: Corpul I Român se retrage cu Divizia 23 pe frontul Gotzenberg-Cisnădioara-Nord Cisnădia-Nord Mohu- până la dealul Curmătura. Divizia 13 își retrage aripa stângă la sud de pârâul Haar, în punctele Ursula și Schwartzenberg, iar aripa dreaptă rămâne pe vechiul front (Piscul Dărâmat-Înălțimile Capului Pădurii-Piscul Mare de la Nord de satul Săcădate). Brigada 1 Călărași ocupă satul Avrig, și punctele de la Est de sat, având 2 companii întărite de Regimentul 48 Infanterie. În această situație, Divizia 13 are flancurile amenințate.
Se dă ordin de retragere a Diviziei 13 pe frontul Veștem-Brad-Racovița, lângă frontul Diviziei 23. Retragerea divizilor face ca frontul Corpului I Român să se reducă la 25 km, în formă de semicerc, cu flancuri retrase. Divizia 23 are în fața ei, de la stânga spre dreapta, Divizia 187 germană, Divizia 51 honvezi, și aripa dreaptă a Diviziei 76 germană, iar pe flancul stâng, la 13 km, un detașament inamic de 2 batalioane de vânători și o baterie de munte, pe vârful Oncești (n. Red – Păltiniș). Divizia 13 și Brigada 1 Călărași au în față aripa stângă a Diviziei 76 germană și Divizia 3 cavalerie germană, care ocupase cu un escadron întărit cu mitraliere înălțimea „La Cetate” (n.red – Cetatea din Cisnădioara), pentru a trage asupra retragerii românești pe versantul de vest al Munților Făgăraș.
Pentru a face față Armatei 2 Române și a acoperi stânga Bătăliei de la Sibiu, Armata 9 Germană dirijează Divizia 89 germană de la Sighișoara spre Hegen și Iacobeni, între Divizia 71 austriacă și Divizia 1 cavalerie austriacă, care se aflau în fața Armatei 2 Române. Grosul Diviziei 3 cavalerie germană ocupase zona Porumbacele-Sărata, interceptând legătura între Corpul I Armată și stânga Armatei II între Olt și munți. Armata 2 e în contact cu Diviziile 71 austriacă și 1 cavalerie austriacă, având aripa stânga din zona Făgăraș la 40 de km de flancul stâng al grupului de atac inamic, iar detașamentul înaintat între 15 și 20 km depărtare de acest flanc. În spatele Corpului I Armată, Corpul alpin nu reușise să treacă pe înălțimile de la Est de Olt și nu dobândise nici defileul Oltului, care rămâne constant sub focul mitralierelor, în punctul Boița, Ospiciul Lunci și Câineni.
Rezumatul zilei de 28 septembrie
Corpul I Armată avea Divizia 13 pe frontul Racovița-Piciorul Sașilor, iar Divizia 23 pe frontul La Redute-Fântâna Sărată-Nord Sadul. Întregul front s-a redus la 12 km și se regăsește la o depărtare de circa 7 km cu centrul de intrarea în defileul Oltului. Diviziile 187 germană, 51 honvezi și 76 germană ale Corpului 39 german se aflau în strâns contact cu forțele românești. Divizia 187 germană și Corpul alpin continuă să amenințe serios flancul stâng al Corpului I Armată de la Sadu. În spatele flancului drept, Corpul I Armată poziționase Brigada 1 Călărași, la Sebeșul de Sus, cu avanposturi la sud-est de Racovița, unde se afla flancul drept al Diviziei 13.
Divizia 3 cavalerie germană a ocupat zona Sărata-Porumbacele-Avrig, la 4 km Nord-Est de flancul drept al Corpului I Armată. Din această zonă, divizia trebuie să acopere stânga atacului Corpului 39 contra Armatei 2 Române. Corpul I Armată se afla pe un front restrâns și suferise pierderi mari, avea flancurile, mai ales cel stâng, sub amenințare, iar linia de comunicare nu era complet asigurată. Se anunța dezastrul pentru Armata Română la Sibiu.
Ultima zi de luptă – 29 septembrie 1916. Eșecul Armatei Române
După câteva lupte în zori, în ziua de 29 septembrie, Armata Română dă ordinul retragerii din Transilvania. Aceasta era situația ei la finalul zilei: Divizia 23 avea resturile Regimentelor 48 Infanterie, 2 Vâlcea și 23 artilerie în Câineni (n.red – astăzi în județul Vâlcea). Regimentul 5 vânători cu batalioanele I și II ocupa tranșeele de la Nord de Câineni, pentru a asigura ieșirea convoiului din defileu. Resturile Regimentului 42 Infanterie se ocupă de lucrările de săpat pe Valea Carpenului, iar ce a mai rămas din Regimentul 44 Infanterie face același lucru spre Titești.
Divizia 13 își are resturile Regimentului 47 Infanterie în tranșeele de la Nord de Greblești, restul trupelor sunt în marș spre Titești. Brigada 1 Călărași cu restul Regimentelor 1 și 2 Călărași, se află la Greblești. Detașamentul lt. colonel Cantacuzino ocupa o poziție la punctul Coți, iar detașamentul generalului Praporgescu ocupa versantul de Nord-Vest și Nord al vârfului Gorganul, iar Regimentele 81 și 82 Infanterie, tot sub comanda acestuia, ocupau înălțimile Nord Murgașul. Corpul 1 Armată ajunge cu postul de comandă la Câineni. Armata Română a fost învinsă în Transilvania și este pusă pe fugă de armatele germano-austrice.
Bătălia Sibiului a fost un eșec pentru armata română, aceasta fiind câștigată de generalul Falkenhayn și Armata 9 Germană aflată în tabăra Puterilor Centrale, fapt care nu uimește, Armata Română având de înfruntat un adversar mai bine pregătit, cu dotări militare mai bune, și având și o conducere foarte slab pregătită.
Ulterior, după doi ani de război, Armata Română înfrânge armatele austro-ungare și eliberează Transilvania, ducând la momentul istoric 1 Decembrie 1918.
CITEȘTE Sâmbătă, 28 septembrie, despre „Bătălia Sibiului, în contextul global al Primului Război mondial. Cum s-a ajuns aici”
