Mai e puţin şi numărul parlamentarilor în România ajunge la 6oo. Cu 100 mai puţini decât în Germania. Numai că nemţii sunt vreo 83 de milioane. În timp ce populaţia României e un mare mister. De ce? Pentru că la noi se umblă cu minciuna! În tabelul european cu ţările uniunii, populaţia fiecăreia şi numărul de parlamentari, figurăm cu o populaţie de 22 de milioane.
Minciunăăă! Poate pe vremea lui Ceauşescu?! În prezent, cifra „electorală” e de 19 milioane. Convenabil, dar tot minciună! O ţinem langa cu cifra asta, de parcă la noi n-a murit nimeni şi nu s-a născut nimeni de un sfert de veac încoace. Când vine vorba de diaspora, tot politrucul are gura plină de cifra de 6 milioane. Convenabilă la măsluirea voturilor, dar ilogică.
Aceşti 6 milioane de români au plecat din cei 22 de milioane din ’89. Şi atunci 22 minus 6 sunt 16 milioane. Deci nu se pupă. Ori minţi la populaţie, ori la diaspora. Au trecut peste noi trei-patru recensământuri de atunci şi nimeni nu cunoaşte adevărul. Deci, mister!
Şi de ce la noi se lucrează cu minciuna? Simplu: din lipsă de caracter şi pentru interese personale. Ai ajuns în fruntea bucatelor, în parlament sau mai sus, apăi pune-te pe înfulecat, fârtate! Cui să-i pese de soarta Ţării când propriul burdihan e muuult mai important. Şi mai aproape!!! Las că spinarea de român poate duce 1 parlamentar la puţin peste 3o de mii de oameni. De-ar fi numai unul! Dar duci în spate şi tot nemşugul lui, amantlâcurile lui, obligaţiile lui… şi uite aşa se mai strâng vreo 50 de tăietori de frunze la câini de fiecare parlamentar pe spinarea românului. Şi uite aşa, grosso modo, „parlamentul” nost’ e de cam 30 000, deci cam 6oo de oameni muncesc să trăiască tot în lux şi-ntr-o petrecere câte un trăgător din ăsta de lozul cel mare.
La case mai mari e cam aşa: 1 parlamentar la 74 000 de oameni în Spania (46 de milioane), 1 la 60 000 în Italia (6o de milioane), 1 la 71 000 în Franţa (66 de milioane), 1 la 117 000 în Germania (83 de milioane)…
Ca la noi, la nimenea! Deci, de ce s-or bate toţi ca chiorii pe ciolanul românesc? Acum aţi înţeles? Cât costă ca un parlamentar să zacă un an de zile în parlament pe banii contribuabilului, n-am putut afla, cu toată predilecţia mea pentru rebus. Căci aici nu intră numai salariul, ci şi fond de forfetare, fond de secretare, fond de maşinuţe, fond de cadouţe. N-ai de unde afla, cum nu s-a putut afla cât a costat ţara turismul prezidenţial.
D’aia, fraţi români, sloganul electoral în România anului 2 024 este sloganul lui Lăpuşneanu (pentru cei care au făcut liceul înainte de loviluţie): „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…” – răspunsul dat de Lăpuşneanu boierilor, care îi ceruseră să se întoarcă de unde a venit pentru că nu este dorit de popor. Nu seamănă cu nimeni dintre cei care nu se dau plecaţi din jilţurile politice?
Vai de noi, dacă la vremuri noi, tot… ei!
