Cel mai greu de descifrat pentru un jurnalist neafiliat este, zilele acestea, adevărul!
Interesele ascunse de ochii lumii, din spatele acțiunilor la vedere, sunt atât de întrețesute, încât – folosind o imagine cu putere de sugestie – arată ca și cum o șleahtă de mâțe a dat iama în sculurile de lână ale bunicii. Și fiecare centru de interes visează să devină deținătorul controlului și al puterii. Pentru aceasta, fiecare folosește ca armă mulțimile și fiecare pe limba lui le manipuleză cum știe mai bine, ca să-și atingă scopul.
E limpede că învățământul francez liceal și universitar a decăzut mai ceva ca pe la noi. N-o spun eu, ci profesori universitari români, care predau și trăiesc în Franța de zeci de ani, contactați de cei interesați să afle din interviurile lor care este realitatea din teren și cauzele revoltei. Sunt personalități specializate în comunicare, analize socio-politice, mecanismele manipulării și subtilitățile cenzurii.
Doar că revolta de început a elevilor și studenților a fost imediat confiscată de interesul diverselor facțiuni politice, căci în Franța vin alegeri și toate vor la putere. Cei care sunt, vor să rămână, cei cre nu sunt, vor să acceadă. Deci infiltrăm, provocăm, incendiem, distrugem și spaima e gata. O mulțime dezlănțuită și care vede roșu înaintea ochilor, ca taurul în arenă, nu are discernământ. Se revarsă! Și mai ales merge încotro e trasă de belciugul din nas.
Câteva întrebări de bun simț: de ce violența mulțimii este canalizată spre incendierea și distrugerea de școli, primării, monumente istorice și – surpraaiz!!! – cea mai mare piață agro-alimentară din Paris? De ce vandalizezi ce te reprezintă și s-a construit cu banii tăi? Supapă controlată pentru starea de revolta socială acumulată de ani buni în societatea franceză? Atunci de ce s-a extins fenomenul în Italia, Spania, Belgia… când problemele Franței nu sunt și ale Italiei, iar cele ale Belgiei nu sunt și ale Spaniei?
Este posibil ca „cineva” interesat de distrugerea Europei națiunilor să-și fi pierdut răbdarea și să accelereze căderea ei?
Toate măsurile contra naturii umane, contra prosperității economice, contra bunăstării sociale, contra normalității relațiilor interumane, contra educației reale și contra legii morale, impuse de ani buni de conducerea ei centralizată, apoi toate experimentele sociale care să testeze limitele suportabilității și creșterea peste aceste limite a finanțării unei industrii devoratoare de bani – cea militară – care a sărăcit națiunile uniunii să fi fost prea lente și acum doar incendierea continentului ar mai fi o soluție?
Nu știu. Întreb. Poate cineva deține adevărul pe care și noi ceilalți îl vom descifra mai târziu, așa cum se întâmplă după ce se așează lucrurile, se văd efectele și jurnaliștii nealiniați și neafiliați încep să sape după adevăr.
Cert este că această cale e periculoasă și se poate extinde întocmai ca incendiile de păduri, multe din ele dovedit provocate de mână criminală.
Nu pot să nu mă gândesc la spusele Sfântului părinte Arsenie Boca, la una din profețiile lui, consemnată de cei care l-au cunoscut și ascultat nemijlocit. Spunea că românii noștri aflați departe de țară ar trebui să vină acasă, că în jurul României va fi foc și că vor vrea să vină, dar nu vor mai putea. Foc poate fi o confruntare militară, mai ales că românii sunt singuri printre dușmani. Foc poate fi o mișcare socială de anvergură, scăpată de sub control sau dirijat devastatoare.
Nu știm la ce se referea concret Sfântul părinte. Vom recunoaște momentul când va fi. Mulți batjocoresc acest popor că rabdă și nu iese în stradă. Poate că instinctul lui creștin îi spune că nu de la autoritățile antinaționale trebuie să-și ceară dreptatea, ci de la Dumnezeu. Și poate că același instinct creștin îi spune: ferească bunul Dumnezeu de vărsare de sânge și de războiul româno-român!
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI





