Deși nu iese prea mult în evidență, ciupercile au fascinat omenirea încă din cele mai vechi timpuri. Aztecii, de exemplu, le consumau în timpul ceremoniilor sacre, crezând că acestea le conferă puteri și deschid porțile către lumi spirituale. În Egiptul antic, ciupercile erau considerate un dar divin, fiind asociate cu ideea de nemurire, iar doar cei privilegiați aveau acces la ele. Pentru romani, ciupercile erau o delicatesă prețioasă, servită exclusiv pe argintărie fină, rezervată celor mai rafinate gusturi.
Rolul principal al ciupercilor și al altor fungi este acela de a recicla materia din natură. Fără intervenția lor, ramurile căzute ar rămâne nedegradate pe sol, iar frunzele moarte s-ar acumula până la înălțimi impresionante, întrucât nu ar putea putrezi. Ciupercile descompun lemnul în componentele sale de bază și produc nutrienți esențiali pentru plante, contribuind astfel la refacerea ciclului natural. Ele transformă frunzele, ramurile și lemnul căzut în materiale organice care revin în sol, hrănind ecosistemul.
Astăzi, ciupercile rămân la fel de apreciate, fie că sunt cultivate, fie că sunt culese din pădurile României. Fascinația pentru ele nu este nouă; strămoșii noștri au fost printre primii care le-au observat, folosit și numit. Prin activitățile lor pastorale, aceștia ajungeau adesea în contact cu ciupercile sălbatice, învățând să facă diferența între cele comestibile și cele otrăvitoare. Aceste cunoștințe au fost transmise din generație în generație.
Așa a învățat și Florin Bustan tainele ciupercilor, un sibian în care a mocnit din copilărie dorința de a străbate păduri și de a cunoaște regnul fungi. A venit în redacția noastră precum un personaj de neuitat. La prima vedere mi s-a părut că a venit direct din pădure la interviu, iar instinctele nu m-au înșelat. Chiar așa a fost, după cum spune chiar el! A venit la braț cu soția lui, Irina, și un coș mare cu ciuperci. Florin a urmat școala de mecanici auto, deși, dacă ar fi fost după dorința lui, ar fi ales Silvicultura.
…din generație în generație
Sibianul și-a început călătoria în lumea ciupercilor încă din copilărie, învățând de la tatăl său să recunoască speciile comestibile: „Încă de la 5 ani mergeam cu tatăl meu prin pădure, și am învățat rapid să recunosc ciupercile comune, putând să le identific chiar și cu ochii închiși, doar după miros. Tatăl meu era din munții Apuseni, a fost învățat ciupercile de la părinții lui, apoi m-a învățat pe mine. Îmi amintesc cum mă plimba printre copaci și îmi povestea despre fiecare ciupercă întâlnită. Când am mai crescut, fiecare dintre noi avea propriul coș. Adunam ciupercile și el le verifica pe ale mele. Cel mai important lucru pe care m-a învățat a fost să le recunosc după miros. Mirosul este extrem de important. Desigur, există și ciuperci inodore, dar cele mai comune au întotdeauna un miros specific. M-au atras încă de la început. Am învățat treptat despre ele, iar mai apoi am început să le studiez mai aprofundat. La început doar le adunam, însă curiozitatea m-a împins să descopăr mai mult. Acum, informația este esențială, iar studiul ciupercilor este un domeniu în care procesul de învățare nu se termină niciodată, pentru că ele sunt extrem de complexe. Unele specii necesită utilizarea microscopului și a substanțelor chimice pentru a fi corect identificate. Fără o documentare riguroasă, riscul de a te înșela este foarte mare”.
După o perioadă petrecută în Spania, s-a întors în România și a putut recunoaște imediat ciupercile din copilărie doar după miros. Amintirea acelui miros i-a rămas vie, chiar și după ani de absență. Văzând cum se dezvoltă oamenii în alte părți datorită cunoștințelor despre ciuperci, a decis să revină acasă, la Sibiu. Deși în străinătate există un nivel avansat de cunoaștere și exploatare a acestora, a realizat că România, și mai ales Transilvania, stă mult mai bine când vine vorba de biodiversitate.
„Anul trecut am participat la o expoziție în Austria, iar reacțiile de acolo m-au surprins și pe mine. Cei prezenți au fost uimiți de numărul și varietatea speciilor de ciuperci pe care le-am adus — eram de departe în avantaj față de ei. Acolo se afla o organizație micologică, bine structurată, iar eu eram doar pe cont propriu, fără să fac parte din vreo asociație. Cu toate acestea, am reușit să impresionez. Ciupercile care la noi sunt obișnuite, la ei sunt adevărate rarități, ceea ce i-a uimit foarte tare. Câțiva dintre acești specialiști au venit apoi și în România, iar eu i-am dus prin pădurile din jurul Sibiului. Au fost profund impresionați de diversitatea pe care au descoperit-o. La final, le-am cerut părerea despre sol, pentru că ei aveau o expertiză mai mare în acest domeniu. Mi-au explicat că există un amestec specific în solul nostru, care nu se găsește în nicio altă pădure. Am fost în păduri din Germania, Spania și Austria, dar niciunde nu am întâlnit același miros, aceeași atmosferă ca la noi. România este cu adevărat o țară bogată în biodiversitate”, povestește Florin.
Acum, Florin și Irina au o colaborare cu o firmă din Austria (ciupercărie, laborator specializat pe ciuperci medicinale), care la rândul ei colaborează cu Universitatea din Insbruck. Unele specii de ciuperci sunt extrem de rare și pot fi întâlnite doar o dată în viață și dețin proprietăți medicinale deosebite.
Moștenirea pierdută și provocările generațiilor tinere
„Când eram copil, eu și tata ne trezeam devreme ca să mergem în pădure, pentru că erau mulți oameni care se duceau la cules și voiam și noi să mai prindem câteva. Erau mulți vârstnici care cunoșteau bine tainele ciupercilor, dar, din păcate, din generațiile tinere nu au mai venit prea mulți să le urmeze. Acum, sunt destui tineri dornici să învețe, dar nu prea mai au de la cine. Chiar și dacă mergi cu o carte în pădure, nu ai nicio șansă. E foarte riscant, pentru că unele ciuperci sunt otrăvitoare și trebuie să fii extrem de atent.
Am atins ciupercile de când eram mic, însă am întâlnit și oameni care se tem să le atingă. Când mergi la cules, trebuie să fii complet concentrat, nu îți poți permite să greșești. Chiar dacă ai 20 sau 30 de ani de experiență, o clipă de neatenție poate fi periculoasă. Chiar și cu toată experiența mea, de fiecare dată când culeg o ciupercă, o miros înainte să o pun în coș. Apoi, acasă, le verific încă o dată, ca să fiu sigur că totul e în regulă”, precizează sibianul.
Există ciuperci din care se poate obține cerneală, iar în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, nemții foloseau cerneala din ciuperci amestecată cu cerneala obișnuită pentru semnarea unor documente extrem de importante legate de război. Această tehnică le permitea să detecteze falsificările. Prin amestecul cernelii din ciuperci cu cea normală, puteau să verifice autenticitatea documentelor; utilizând un microscop, examinau sporii de la ciuperci pentru a determina dacă un document era fals sau nu.
Ciupercile de top din Sibiu
Ciupercile de top din Sibiu sunt: Mănătarca (Boletus edulis), Gălbiori (Chantarellus cibarius) și Parasolul (Macrolepiota procera). Este foarte important ca lumea să învețe ciupercile după denumirea științifică (în latină), pentru a nu exista confuzii, deoarece denumirile populare diferă de la zonă la zonă. În plus, multe ciuperci nu au denumiri populare.
„Există ciuperci pe care le găsești foarte rar. La Sibiu, am descoperit o ciupercă extrem de cunoscută în lumea micologică, ceea ce a ajutat la promovarea orașului nostru în acest domeniu. Tot ce găsim în pădure postăm pe grupurile dedicate ciupercilor, practic acolo avem o arhivă a descoperirilor noastre. Rămân și ciuperci pe care nu le putem identifica, indiferent de experiența acumulată. Unele pot fi recunoscute și după o săptămână, dar există și specii pe care nu reușim să le clasificăm. Ultima soluție ar fi utilizarea microscopului, însă sunt cazuri în care chiar și cu ajutorul acestuia nu reușim să le identificăm. Aceste ciuperci sunt extrem de complexe și fascinante. În fiecare zi, parcurg între 10 și 20 de kilometri. La un moment dat, foloseam o aplicație care monitoriza distanța parcursă. Când am ajuns acasă și am văzut că am făcut 20 de kilometri, m-am speriat și m-am simțit și mai obosit. Așa că am decis să dezinstalez aplicația”, spune Florin.
Printre multele povești, Florin ne-a adus și Iasca (Fomes fomentarius)
Iasca a jucat un rol esențial în istoria omenirii, fiind utilizată atât pentru aprinderea, cât și pentru păstrarea focului (în formă de cărbuni). Prin procesul de uscare, aceasta devine extrem de inflamabilă. Hipocrate o menționează ca remediu cu proprietăți antiinflamatorii și cauterizante. În prezent, iasca este folosită în pescuit, având proprietatea de a absorbi apă, ceea ce ajută pescarii să usuce momelile. De asemenea, este utilizată în confecționarea pălăriilor, care nu sunt foarte ieftine, și a altor obiecte artizanale din iască, obținându-se un material similar pâslei. La Corund, în Harghita, există meșteșugari specializați în crearea acestor pălării.
Fiecare inel reprezintă un an, iar iasca pe care a adus-o Florin are 11 ani. El a descoperit una chiar în Sibiu. Această ciupercă trăiește pe fag, având o preferință clară pentru acest tip de arbore.
Mituri demontate
„Există diverse mituri despre ciuperci. De exemplu, mulți oameni rămân uimiți de câte ori un ciupercar experimentat se confruntă cu o situație nefericită. Adesea spun: Vai, sărmanul, a fost un mare ciupercar și cunoștea totul, dar s-a otrăvit pentru că s-au corcit ciupercile între ele. Acest lucru nu este adevărat. Ciupercile nu se pot corci, nu au cum. Atunci când intrăm în pădure, respirăm milioane de spori, inclusiv de la ciupercile otrăvitoare, și nu pățim nimic. Cei care s-au îmbolnăvit s-au otrăvit din cauza neatenției și a confuziei. Ciupercile pot fi foarte înșelătoare. Când ai îndoieli, cel mai bine este să renunți. Natura ne oferă multe, dar nu trebuie să fim imprudenți și să culegem ciuperci dacă avem suspiciuni. Este esențial să alegem doar ceea ce suntem absolut siguri. Nu există loc pentru îndoieli. În Sibiu, există multe soiuri letale, iar oamenii trebuie să fie foarte atenți. De asemenea, există și ciuperci pe care le consum direct din pădure”, explică acesta.
Multe persoane umblă cu plase la cules, ceea ce este o mare greșeală. În Spania, de exemplu, trebuie să plătești pentru un permis, similar cu ceea ce se face la noi pentru pescuit. Ai voie să culegi doar o cantitate limitată, iar dacă ești prins cu o sacoșă, riști să primești o amendă.
Când folosești un coș de nuiele, în timp ce te plimbi, răspândești sporii, practic lași semințele pentru viitor. Astfel, însămânțezi terenul, iar anul următor ai ocazia să găsești și mai multe ciuperci.
Ciupercile, cireșele și ursul
„Anul acesta am avut trei întâlniri cu ursul. Tata m-a învățat cum să reacționez și îmi aduc aminte de prima întâlnire: eram cu el și ursul dormea pe o cărare, exact ca un câine tolănit. Când ne-a simțit, și-a ridicat capul și s-a uitat la noi. Tata mi-a spus să nu fug sau să mă agit, explicându-mi că, dacă fug, nu am nicio șansă. Am avut și probleme cu câinii de la stână, dar, din nou, trebuie să eviți mișcările bruște. Anul acesta, am auzit un foșnet puternic și, când m-am uitat în sus, am văzut ursul în copac, mâncând cireșe sălbatice. Eram la doar trei metri distanță de el, dar s-a speriat de mine și a fugit. Era în Cisnădie, la zece minute de mers pe jos. A fost prima dată când am avut o astfel de experiență. Se mișca întocmai o pisică, foarte repede. În caz de atac, trebuie să folosești electroșocul. Un spray de urs poate fi de mare ajutor, iar cunoștințele despre cum să reacționezi sunt esențiale. Am fost atacat și de zece câini, iar acea experiență a fost groaznică”, povestește el.
Florin își dorește să dezvolte această activitate legată de ciuperci organizând drumeții și învățând oamenii despre ele. Nu vinde ciuperci; le culege și, după ce le studiază, le oferă pădurii, lăsându-le acolo pentru a se răspândi, pentru a se putea bucura și alte generații de ele. De asemenea, recomandă tuturor pasionaților de ciuperci și natură documentarul Fantastic Fungi, cu Paul Stamets: „Este cel mai impresionant documentar despre ciuperci pe care l-am văzut, durează o oră și 20 de minute, și este disponibil online”.
Recent, cei doi soți și-au îndeplinit o dorință mai veche: organizarea unei expoziții. După aproximativ 3-4 ani, Florin și Irina au putut să arate oamenilor numeroase specii de ciuperci și ne garantează că datorită feedback-ului pozitiv, vor organiza mult mai des asemenea evenimente. Florin Bustan dorește să promoveze Sibiul, Transilvania și România prin intermediul ciupercilor, punând în valoare natura și biodiversitatea deosebită a regiunii, atât pentru localnici, cât și pentru străini. Sibianul își împărtășește pasiunea pentru ciuperci și dragostea pentru natură și biodiversitate și prin intermediul paginii sale de Facebook, intitulată „Ciuperci norocoase”. Acolo, el publică imagini, informații și povești din drumețiile sale prin pădurile din jurul Sibiului.
