18.2 C
Sibiu
luni, aprilie 21, 2025

ULTIMA ORĂ: Traian Băsescu vine cu acuzații teribile. „Alegerile nu s-au anulat din cauza lui Călin Georgescu. S-au anulat pentru că Ciolacu nu a intrat în turul 2”

Cele mai citite

Fostul președinte Traian Băsescu a dinamitat lumea politică și nu numai, luni seara, la postul de televiziune Realitatea Plus.

Într-un interviu acordat postului Realitatea Plus, fostul președinte Traian Băsescu a lansat acuzații grave la adresa principalelor partide politice, susținând că anularea alegerilor prezidențiale nu a fost determinată nici de presupuse fraude, nici de influențe externe, ci de o realitate politică incomodă: lipsa unui candidat viabil din partea PSD sau PNL în turul al doilea.

„Nu mă poate convinge nimeni că s-au anulat alegerile din cauza lui Georgescu. S-au anulat pentru că Ciolacu nu a intrat în turul doi”, a declarat ferm Băsescu.

„V-aș pune o întrebare simplă: dacă Ciolacu intra în turul doi, se anulau alegerile?”, a întrebat retoric Băsescu în timpul interviului.

Această replică a marcat momentul-cheie al intervenției sale, în care a sugerat că întreaga strategie de anulare a scrutinului a fost un plan de avarie pentru a evita pierderea totală a controlului politic.

Traian Băsescu a avut câteva replici și pentru Marcel Ciolacu.

Legat de actualul lider PSD, Băsescu consideră că acesta nu a avut curajul să meargă până la capăt în contestarea rezultatului:

„Ciolacu și-a dat seama că la renumărare nu poate câștiga și i-a fost frică. A preferat anularea.”

Întrebat cum răspunde celor care îl acuză că intervine în dezbaterea electorală pentru a-l susține pe Nicușor Dan, fostul președinte a reacționat tăios:

„Sunt un politician care a câștigat două mandate la Capitală, două la Cotroceni. Văd câte un începător politic care spune ‘Băsescu minte’. Să fim serioși”, a spus fostul președinte al statului.

În încheiere, Băsescu a punctat faptul că, în lipsa dovezilor clare de fraudă în momentul anulării, decizia CCR a fost luată pe baze discutabile: „Statul român nu a demonstrat că Georgescu a fraudat alegerile.

Anularea trebuie judecată pe baza probelor disponibile la 6 decembrie, nu a speculațiilor ulterioare”, a încheiat Băsescu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Decesul Papei Francisc. Planuri funerare și ritualuri de rămas bun

Decesul Papei Francisc, îndrăgitul lider al Bisericii Catolice, a întristat întreaga comunitate mondială. Suveranul pontif, în vârstă de 88...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect