A avut loc şi cea de-a doua repartizare computerizată la liceele din judeţul Sibiu. În urma acesteia au rămas 566 de locuri neocupate. La Brădeni 3 elevi au rămas nerepartizaţi, pentru că părinţii lor nu-şi permit să-i ţină la un liceu în altă localitate şi au optat doar pentru Grupul ªcolar Economic Iacobeni. Pentru că media lor a fost prea mică, au ratat repartizarea. Raluca Buduşan Emoţiile celor care au terminat anul acesta şcoala gimnazială au luat sfârşit odată cu încheierea celei de-a doua repartizări computerizate la liceele din Sibiu. Din cei 2805 candidaţi înscrişi, 2800 au fost repartizaţi în prima sesiune. „În cea de-a doua etapă de repartizare în licee s-au înscris 3 elevi din alte judeţe şi 1 elev nerepartizat din cei 5 de la nivelul judeţului Sibiu. La nivelul judeţului Sibiu din 570 de locuri libere în licee s-au ocupat deci 4 locuri”, spune inspector Ioana Dăneţiu, purtător de cuvânt al Inspectoratului ªcolar Judeţean Sibiu. În urma ocupării locurilor din licee şi a ultimei medii de admitere, pe primele trei locuri rămân Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, ultima medie de inrare fiind 8,97, Colegiul Naţional „Octavian Goga”, cu ultima medie de intrare 8,80 şi Colegiul Naţional „Samuel Von Brukenthal”, cu 8,73 ca ultimă medie de intrare. Sărăcia pune limite la înscrierea pentru liceu O situaţie mai aparte s-a înregistrat în localitatea Brădeni, unde 3 elevi nu au fost repartizaţi după prima etapă. „Cei trei elevi de la Brădeni au avut ca opţiune Grupul ªcolar Economic Iacobeni, dar nu au avut medie de admitere pentru a intra la această şcoală”, precizează Ioana Dăneţiu, purtător de cuvânt al ISJ Sibiu. Grigore Moga, directorul şcolii gimnaziale de la Brădeni spune: „Părinţii celor trei elevi au dat o declaraţie pe propria răspundere că doresc să-şi însrie copiii doar la Iacobeni. S-a solicitat deja acolo formarea unei a doua clase. Am înregistrat declaraţiile părinţilor şi le-am trimis la inspectorat. Trăim vremuri grele şi părinţii nu-şi permit să-şi ţină copiii la şcoli în alte localităţi. Din păcate, cei trei au avut o medie mică şi nu au reuşit să intre la liceul pentru care au optat. Nu ne rămâne decât să sperăm că se va face la Iacobeni o a doua clasă şi că vor reuşi să intre în cea de-a treia sesiune de repartizare, care va avea loc la sfârşitul lunii august – începutul lunii septembrie”.
Actualizat:
Avem liceeni noi!
Cele mai citite
Ultimele știri
EDITORIAL. Invizibilii de lângă noi
Dincolo de orașul acesta frumos, civilizat, desemnat drept „destinația anului” 2024 (după cum a fost premiat de către Institutul...