16.3 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

VIDEO: Se lucrează la primul pod de pe Autostrada Sibiu-Făgăraș

Cele mai citite

Au început lucrările la primul pod de pe autostrada A13 Sibiu – Făgăraș, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov.

Ieri s-a turnat primul pilot forat la o structură aflată în zona localității Sâmbăta de Sus.

Numai pe Lotul 3 (care se întinde între Arpașu de Jos (DN1) și Sâmbăta de Sus) constructorul are de executat peste 1200 de astfel de piloți forați.

În continuare se lucrează și la organizarea de șantier, drumurile tehnologice, dar au început și lucrările de decopertare a stratului de pământ vegetal de pe culoarul autostrăzii.

Publicitate

Pe restul loturilor (1, 2 și 4) antreprenorul turc (Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS) execută lucrări de pregătire fiind în faza finalizării Proiectelor Tehnice.

Pentru execuția lucrărilor pe toate cele 4 tronsoane constructorul are la dispoziție 36 de luni.

Autostrada Sibiu – Făgăraș (68,04 km) este compusă din 4 tronsoane, astfel:

Tronsonul 1 Boița (Autostrada Sibiu – Pitești) – Avrig – Mârșa (DJ105G) (14,25 km.)

Tronsonul 2 Avrig – Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1) (19,92 km.)

Tronsonul 3 Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B) (17,61 km.)

Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraș (16,26 km.) și drum de legătură cu DN1 (5,6 km).

SURSĂ VIDEO: DRDP Brașov

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

Aeroporturi București reacționează dur la planul Guvernului și refuză listarea la Bursă: „CNAB nu este de vânzare. Este un activ strategic al statului”

Prima companie de stat care reacționează ferm la intenția Guvernului de a lista la bursă pachete din acțiuni este...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect